Pericopa evanghelică de astăzi ne relatează despre Mântuitorul Iisus Hristos că trecea, împreună cu învăţăceii Săi „dincolo, în ţinutul Gadarenilor”, unde a vindecat doi demonizaţi, dar păgubeşte pe Gadareni cu turma de porci „care s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă”, mântuind, în schimb, două suflete, mai preţioase decît toate bogăţiile. Deşi paguba nu era aşa de mare şi locuitorii erau foarte mulţi în oraş şi bogaţi, totuşi Gadarenii au ieşit atunci „în întâmpinarea lui Iisus şi văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor”.
Precum Gadarenilor le venea greu să lase idolii lor şi să-L primească pe Domnul Hristos, aşa şi noi astăzi ne zăvorâm inima înaintea Lui, nu-i urmăm calea şi nu-i luăm jugul. Ne place mai mult să trăim în păcat şi în comoditate.
Lui Dumnezeu nu-i plac oamenii nesinceri, nestatornici, avari, indiferenţi, adică oameni „căldicei”, el iubeşte pe cei hotărâţi, statornici, pe cei „nebuni” pentru Hristos, adică pe cei „fierbinţi”. Nu pe indiferenţi s-a zidit cetatea Lui Dumnezeu, Ierusalimul cel ceresc, dar nici pe cei aşa pretinşi „cuminţi” ai timpurilor noastre, care cred că este de ajuns, pentru îngrijirea sufletului să stea un ceas la Sfânta Liturghie, iar restul timpului din zi să şi-1 petreacă în petreceri şi desfrâuri. La temelia Bisericii au stat şi stau cei „fierbinţi” sau „nebuni” pentru Hristos si fără să avem nici o îndoială, Dumnezeu cere de la noi o hotărâre, cere iubire faţă de El şi ruperea noastră de trecut.
Iată, deci, că mântuirea cere ca întotdeauna să fii potrivit şi vrednic. Cere hotărâre. Şi noi de multe ori ne complacem în indiferentism sau în acel „gadarenism”.
Să păstrăm sufletul nostru curat, să căutăm a-l feri de duhul cel rău al patimilor, al lăcomiei, al mândriei, al urii şi dispreţului, ca în felul acesta să-L putem primi în casa inimii noastre pe Mântuitorul Iisus Hristos, rugându-L să rămână cu noi şi să ne mântuiască. Amin!
