Actriţa Elvira Godeanu, „Marea doamnă a teatrului românesc”, aşa cum a fost catalogată, a avut o copilărie nefericită din cauza comportamentului tatălui ei, Constantin Godeanu.
Mama Elvirei Godeanu, Josefina, a fost fiica lui Iosef şi Eleonorei Visner, care era fata consulului austriac de la Galaţi. De asemenea, Iosef a deţinut o cunoscută fabrică de bere. Josefina s-a îndrăgostit de Constantin Glodeanu, un bărbat frumos, dar cu multe vicii. După căsătorie, au mers să trăiască la Galați, unde mama Josefinei avea mai multe case.
Viaţa de cuplu nu durat foarte mult timp, întrucât Constantin nu era un bărbat stabil. „Fericirea a fost scurtă. Tata era o fire pasională, un bărbat frumos, înalt, cu părul ondulat, un gen de Leonard cu mare seducţie. Îi plăcea viaţa boemă, iubea femeile, băutura, petrecerile. Mama a fost sacrificată lângă el pentru că aceste vicii nu l-au părăsit niciodată”, a povestit Elvira Godeanu, într-un interviu.
Părăsită de soț chiar în timp ce se afla în spital, după naștere
Josefina a născut-o pe Elvira la Bucureşti, pe data pe 13 mai 1904, la vârsta de 24 de ani, însă Constantin a părăsit-o chiar în spital. Josefina și fiica sa au plecat la părinți, în Târgu-Jiu.
Până la urmă, relația a fost reînnodată, Constantin a fost iertat și a plecat împreună cu soția și fiica sa trăiască din nou în Galați.
După o scurtă perioadă, povestea s-a repetat. Constantin a reînceput escapadele, iar Iosif Visner le-a adus acasă, la Târgu-Jiu, pe fiica și nepoata sa.
A încercat să se sinucidă
După ce s-a văzut singură și fără bărbatul iubit, Josefina a suferit o depresie și a încercat să se sinucidă. Chiar marea actriță a povestit acest episod, care i-a marcat existența pentru că a trăit fără tată:
„Disperată, mama a încercat să se spânzure în podul casei, dar bunicul a urmărit-o şi a smuls-o în ultima clipă din ştreang. Era un şoc prea puternic pentru ea. Nimic nu o mai atrăgea, se însingurase de lume, avea cumplite crize de melancolie. Nu a mai vrut să audă de o altă căsătorie, deşi surorile ei doreau să o mărite. Tot restul vieţii a trăit ca o sfântă, nu a mai existat nici un alt bărbat pentru ea.
Şi acum simt o strângere de inimă, când îmi amintesc cum o găseam cu ochii în lacrimi, lângă fotografia lui tata, care se afla pe masă, în camera noastră. Când eram copil, tot timpul sărutam această poză, o mângâiam şi îl aşteptam. «Când vine tata, vreau să-l văd!».
Mi se spuneau tot felul de minciuni: tata o să vie … dar n-a venit. Eu nu l-am văzut pe tata niciodată în carne şi oase. Când m-am făcut mare şi mi-am dat seama de felul nemilos în care s-a purtat cu noi, am rupt fotografia. L-am urât cumplit. Am fost, într-un fel, un copil orfan. Am trăit hăituită de această absenţă”, a relatat Elvira Godeanu în interviul pe care l-a acordat.
O adevărată dramă
Elvira Godeanu a crescut fără tată, pe care nu l-a cunoscut vreodată. Pentru un copil suferința a fost imensă. Absenţa tatălui le-a unit însă pe mamă şi fiică. Josefina a devenit pentru Elvira cea mai importantă ființă. Cele două au fost nevoite să facă față problemelor vieții.
„Începând cu anul 1907 au vieţuit o bună bucată de vreme în casa mătuşii Laura, Josefina ajutându-şi sora la supravegherea treburilor casnice şi primirea oaspeţilor care treceau des pragul influentului său cumnat.
Cât o priveşte pe Elvira, aceasta se joacă împreună cu verii săi, urmează cursurile Şcolii primare de fete din Târgu-Jiu şi, mai ales, îşi asumă responsabilitatea de a o proteja pe mama sa, datorie care o va însoţi până în clipa despărţirii definitive de aceasta“, notează Ion Cepoi, autorul unui volum dedicat vieții Elvirei Godeanu.
Alături de mamă până în ultima clipă
Elvira s-a mutat împreună cu mama ei la Caracal, unde aceasta a lucrat la un pension, iar, apoi, au ajuns la București pentru că Elvira dorea să urmeze Conservatorul. Elvira a fost tot timpul lângă mama sa pe care o admira pentru puterea de sacrificiu și modul de a iubi.
„Silită de împrejurări ca de acum să-şi câştige existenţa prin propriile puteri, mama Elvirei se mută la Caracal şi devine secretar-administrator la pensionul doamnei Lilly Puricescu, fiică a prinţesei Levidis, o femeie cu vastă cultură, doctor în litere la Sorbona şi bună cunoscătoare a limbilor franceză, germană, greacă, latină şi sanscrită.
Aici, la Caracal, Elvira va urma cursurile pensionului condus de doamna Puricescu, desăvârşindu-şi studiile liceale şi devenind posesoarea unei zestre intelectuale cât se poate de solide. Prin 1921 – odată cu intenţia Elvirei de a urma Conservatorul, cele două se mută în Bucureşti, în casa Mitei mai întâi, mai apoi în zona Cişmigiului şi a Bisericii Amzei.
În tot acest răstimp, până la moartea Josefinei, survenită în 1946, Elvira va continua să-şi idolatrizeze mama, fiindu-i alături în fiecare clipă“, a mai arătat Ion Cepoi.
