Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

A uimit un județ întreg cu talentul său, desenele sale în creion fiind expuse de mai multe ori până acum! Este vorba despte micuțul Dragoș Bogdan, în vârstă de 7 ani, din municipiul Târgu-Jiu. Dragoș este fiul unor profesori, fiind singurul talentat la desen din familia sa. La Centrul Județean pentru Conservarea și și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a fost organizată, marți, o nouă expoziție Dragoș Bogdan, care a cuprins portretele în creion ale celor 41 de participanți la Festivalul Internaţional de Poezie Craiova 2017. La fel ca și la prima sa expoziție, artiștii prezenți i-au lăudat cu sinceritate lucrările.

La Sala „Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj a avut loc, marți, vernisarea unei expoziţii care aparţine micuţului grafician Dragoş Constantin Bogdan. Expoziţia a cuprins portretele tuturor participanților la Festivalul Internațional de Poezie de la Craiova. Desenele în creion ale lui Dragoș Constantin Bogdan, artistul de 7 ani din Târgu-Jiu au fost expuse, pentru prima dată la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în luna iulie, artistul fotograf Teodor Dădălău fiind cel care a descoperit talentul lui Dragoş.

Dragoș Bogdan are 7 ani și este elev la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu. A început să deseneze de la vârsta de șase ani și neavând nicio oră de pregătire la activ! Talentul său nativ i-a uimit pe artiștii care i-au admirat desenele și care l-au lăudat și încurajat să nu se abată de la drumul său! Pentru expoziția de marți, Dragoș a povestit că a desenat vreme de o lună de zile. A realizat în creion portretele celor 41 de poeți prezenți la festivalul de la Craiova. „A fost greu, dar am reușit. A fost greu de făcut și am desenat după fotografiile poeților. Mai desenez natură statică, dar în principal îmi place să desenez portrete! Vreau ca pe viitor să devin din ce în ce mai bun”, a spus micul geniul al creionului, așa cum a fost supranumit Dragoș Bogdan.

Dragoș este un talent nativ

Dragoș Bogdan a început să deseneze la vârsta de șase ani. Mama își amintește cum micuțul său desena pe geamurile din casă, apoi a descoperit un artist pe internet și desena după tutorialele acestuia. Nu a urmat nici măcar un curs de desen, dar pe viitor părinții își doresc să îl înscrie la Școala Populară de Artă pentru a-i „cultiva” talentul. Primul portret realizat de Dragoș a fost după fotografia unui verișor! Apoi și-a desenat bunica și a continuat cu portretele unor personaje istorice preferate. Preferă portretele și, mai rar, natura statică. „Soțul este director adjunct la Colegul «Ion Mincu», profesor de matematică, iar eu sunt angajată la Colegiul «Henri Coandă» din Târgu-Jiu, sunt profesor de informatică. Soțul are un verișor actor la București, aceasta este singura noastră legătură cu arta, în afară de Dragoș. Poate de acolo a moștenit talentul. Eu cred că talentul său este de la Dumnezeu! Acum, Dragoș este elev în clasa I-a la Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu. În luna iulie a mai avut Dragoș o expoziție, tot aici, prima sa expoziție. Au fost prezentate desenele pe care le-a făcut Dragoș începând cu vârsta de șase ani. Am vorbit cu o doamnă profesoară de la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu și sper ca dânsa să fie de acord. Dragoș nu se desprinde încă de noi, este singurul copil și este foarte legat de noi! Și noi de el”, a spus Maria Mihaela Bujor, mama micului artist.

La expoziția copilului geniu a participat și bunica sa maternă. Bucuroasă și mândră că lucrările nepotului său au fost apreciate, Valeria Bujor a vorbit cu lacrimi de bucurie în ochi despre talentatul elev! „Eu sunt bunica maternă a lui Dragoș și sunt din Târgu-Logrești. L-am crescut de mic, am ajutat-o pe fiica mea. Este un copil deosebit, foarte inteligent. La matematică socotește fără calculator, pe degete, cu mintea lui. Este un copil talentat. De la șase ani desenează. Eu dormeam o dată și când m-am trezit i-am văzut primul desen. M-a desenat și pe mine, hai mamaie să te uiți la mine! Și m-a desenat! Este foarte talentat, de la Dumnezeu are darul ăsta! Este un copil care are prieteni, merge pe afară, ne jucăm”, a spus Valeria Bujor, bunica micului geniu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.