Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Artiștii Școlii Populare de Artă din municipiul Târgu-Jiu s-au întors învingători din Serbia, acolo unde au participat la un festival internațional de folclor, alături de ansambluri din alte 13 țări ale lumii. Orchestra Școlii și maestrul Ștefan Popescu au câștigat fiecare câte un trofeu, reușind să cucerească prin talentul și virtuozitatea lor juriul și publicul!

 

Orchestra, artiștii și dansatorii Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu au participat la unul dintre cele mai importante festivaluri de folclor din Europa, la Belgrad, și au câștigat două trofee dintre cele opt premii puse în joc de organizatori. La acest festival internațional au participat artiști și ansambluri din România (Gorj) și alte 13 țări: India, Argentina, Puerto Rico, Macedonia, Muntenegru, Rusia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Lituania, Polonia. Delegația Școlii Populare a fost însoțită și de Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, care a discutat cu oficialitățile din Belgrad-Serbia în vederea stabilirii unor relații de colaborare în domeniul cultural-artistic. „M-a impresionat organizarea acestui festival și faptul că spectacolele au avut loc în mai multe locații. Ei au dus spectacolul la public! Artiștii de la SPA au susținut spectacole și la cetatea medievală din Belgrad și au încântat publicul spectator! Am fost foarte apreciați de sârbi, am strălucit pe scenă, avem artiști foarte talentați!”, a spus vicepreședintele Gheorghe Nichifor.

Ansamblul „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu a câștigat trofeul pentru „Cea Mai Bună Orchestră”, o distincție importantă pentru Ansamblul Artistic „Maria Lătărețu”, dar și trofeul individual pentru „Interpretare Specială”-câștigat de naistul Ștefan Popescu. Din orchestră fac parte: dirijor-Costi Argint, țambal-Cristi Fieraru, violonist-Gheorghe Feraru, violonist-Gigi Purcel, chitară-Sorin Bivolaru, acordeon-Lucian Constantin, acordeon-Vali Zorzon și instrumente de suflat- Ștefan Popescu. „Am avut o participare foarte bună la acest festival și am obținut două trofee! Unul a fost câștigat de orchestra noastră de instrumentiști și un alt trofeu a fost primit de domnul Ștefan Popescu, naist de excepție, dar și suflător la pseudoinstrumnete, care a încântat publicul și juriul!”, a spus Alexandru Bratu, managerul SPA Târgu-Jiu.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.