Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu va participa pe 5 și 6 iulie la două festivaluri din județele Timiș și Caraș-Severin: la Festivalul Inimilor din Parcul Rozelor, Timișoara; dar și la Festivalul Internațional de Folclor „Hercules” din Herculane.
Primăria municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, organizează între 5 și 9 iulie, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, la o nouă ediție a sărbătorii internaționale a folclorului. Desfășurat sub semnul prieteniei și al păcii, regalul folclorului mondial va fi adus pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor de artiști de pe întreg mapamondul, spectatorii fiind invitați să descopere prin dans, muzică şi porturi tradiționale o mică parte a Patrimoniului Cultural Internaţional. Ediția din acest an se va bucura de participarea extraordinară a unor artiști reprezentând țări precum: Argentina, Bulgaria, Columbia, Georgia, Polonia, Portugalia, Puerto Rico, Republica Belarus, Serbia, Spania și Turcia, iar diversitatea folclorică a României va fi reprezentată de prestigioasele colective artistice: „Mureșul” din Târgu-Mureș, „Cindrelul–Junii Sibiului” din Sibiu, ,,Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Dor Transilvan” din Cluj Napoca , „Transilvania” din Baia Mare şi „Bihorul” din Oradea.
Nu vor lipsi nici ansamblurile timişorene: „Banatul”, „Doina Timișului” şi „Timișul”, formațiile naţionalităţilor conlocuitoare „Eszterlanc” și „Mladost”, precum și formații ale așezămintelor culturale din județele Caraș-Severin, Arad și Timiș. Festivalul debutează miercuri, 5 iulie, cu un spectacol al Ansamblului folcloric „Timișul”, gazda festivalului, precum și a ansamblurilor: „Zestrea Gugulanilor”–Caransebeș, „Armenișana” – Armeniș”, „Banatul” – Timișoara, Grupo „Francisco de Goya” – Spania, „Gíbaro de Puerto Rico” – Puerto Rico, Folk Dance Ensemble „University 2″ – Georgia și „Doina Gorjului”- Târgu-Jiu.
Frumoșii și talentații dansatori ai Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” vor participa pe 6 iulie la FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR HERCULES, manifestare tradiţională care a ajuns în acest an la cea de-a 47-a ediţie. Festivalul are loc la Herculane, având loc spectacole folclorice seară de seară, pe scena Teatrului de Vară. Festivalul se va încheia vineri, 7 iulie, cu un spectacol de gală. Toate formaţiile prezente în spectacole vor primi câte o diplomă de participare şi Trofeul HERCULES.