Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează împlinirea a 95 de ani de la nașterea marelui istoric Dinu C. Giurescu, prin organizarea, în perioada 15-18 februarie 2022, a unei expoziții omagiale.
Intitulată „Dinu C. Giurescu – 95 de ani de naștere”, expoziția reunește diplome, distincții, medalii, manuscrise, fotografii personale, proiecte editoriale și cărți aparținând fondului Dinu C Giurescu al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care vor putea fi văzute în sala ce îi poartă numele.
Născut la data de 15 februarie 1927 într-o familie de istorici, Dinu C. Giurescu a preluat opera înaintașilor săi și, cu pasiune pentru dreptate și adevăr, a îmbogățit-o constant până la finalul vieții. Pentru întreaga sa activitate științifică și didactică, Dinu C. Giurescu a primit numeroase premii și distincții. A fost membru titular al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, respectiv din Constanța.
Dinu C. Giurescu este una dintre personalitățile marcate ale căror opere vor fi expuse în viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, ce va fi inaugurat curând. În toamna anului 2013, academicianul Dinu C. Giurescu a donat Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” biblioteca personală, constând în cărți, manuscrise, obiecte de mobilier, documente de o valoare culturală deosebită. Gestul domniei sale a fost urmat de numeroase alte donații și a reprezentat un adevărat punct de plecare al unui proiect cultural inedit, Muzeul Cărții și Exilului Românesc.