Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

David Cristian Hodoiu are 15 ani și a copilărit în comuna Albeni, acum fiind elev al Liceului de Arte din Târgu-Jiu. La Albeni, David a deprins și tainele muzicii populare, fiind mereu susținut de familia sa. De la părinți a învățat să fie la locul său, serios în ceea ce face, responsabil, politicos! David Hodoiu este un tânăr interpret premiat la numeroase festivaluri și concursuri, iar pe viitor își dorește să ajungă un cunoscut solist de muzică populară, dar și un ofițer de poliție respectat. Știe că drumul până acolo nu va fi ușor, dar este decis să muncească și să învețe pentru a își împlini acest vis! „La școală am rezultate foarte bune. Învățătura nu a rămas pe un loc secundar, ci se împletește cu muzica. (…) Dragostea pentru muzica populară o moștenesc cu siguranță de la mama mea, pentru că i-a plăcut dintotdeauna muzica populară, portul popular. La școala, mama, întotdeauna ne-a insuflat dragostea pentru muzica populară, pentru tradițiile și obiceiurile românești și de multe ori fredonează cu mine și mă ascultă cu mare drag atunci când studiez”, a spus David Hodoiu.

david hodoiu 2 david hodoiu 4

Reporter.: Ce ne poți spune despre familia ta: mai ai frați; părinții unde lucrează; te susțin în ceea ce privește muzica; ce reprezintă familia pt. Tine?

David Hodoiu: Sunt foarte atașat de familia mea, în interiorul ei mi-am format cele mai importante structuri: politețea, punctualitatea, cei șapte ani de acasă, ordinea, grija față de cei dragi, răbdarea, demnitatea, iar ultima, dar nu cea din urmă, iertarea. Prin urmare, părinții mei și-au atins țelul. Pot spune că le mulțumesc pentru toată munca lor.

Ei sunt singurii care nu au uitat niciodată de ziua mea, ei sunt singurii care știu toate problemele și mă sprijină în tot ceea ce fac și asta mă face să am încredere în mine. De asemenea, sora mea, Cristina, care este învățătoare, mă sprijină și mă ajută de fiecare dată. Meseria tatălui meu este de operator gaze la Țicleni, iar mama are o meserie nobilă, la fel ca și sora mea-profesor înv. primar la Școala Gimnazială Nr.1 Albeni. Cu toții sunt alături de mine și mă susțin în ceea ce privește muzica, atât moral, cât și financiar.

david hodoiu 3

Rep.: La ce școală înveți și în ce clasă ești? La ce profil?

David Hodoiu: Sunt elev al Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, secția canto popular  la clasa d-nei profesoare Lăcătușu Nicoleta, în clasa a-X-a A.

Rep.: Ce rezultate ai la școală? Ce materii preferi?

David H.: Am rezultate foarte bune deoarece învățătura nu a rămas pe un loc secundar, ci se împletește cu muzica. Ambele sunt foarte importante pentru mine. Îmi plac foarte mult disciplinele de specialitate, dar și limba română, engleza și matematica . De asemenea, orele de pian sunt foarte atractive și mă ajută foarte mult în cariera mea muzicală.

david hodoiu 1

Rep.: Ce planuri ai după absolvirea liceului? Te ai gândit ce meserie/carieră ai vrea să urmezi?

David H.: Îmi doresc foarte mult să ajung un solist renumit de muzică populară și ca meserie  mi-ar plăcea să fiu polițist pentru că iubesc ordinea și disciplina.

Rep.: Cine și când a descoperit că ai talent la muzică?

David H.: Talentul pentru muzică mi l-a descoperit  mama mea, care mi-a fost învățătoare. Eram implicat în diferite activități artistice și acest lucru m-a determinat să îmi doresc mai mult. Astfel, m-am înscris la Scoala Populară de Arte din Târgu-Jiu la secția canto popular-clasa profesor Boian Cristina și la orgă electronică-clasa profesorului Stana Constantin. Am studiat și în particular cu domnul Bugă Constantin, la orgă.

Rep.: Cântai de mic? Ce îți plăcea să fredonezi?

David H.: Țin minte că am fost atras dintotdeauna de cântecul popular și fredonam cântecele Mariei Lătărețu, Mariei Apostol, dar foarte mult îmi plăcea Constantin Enceanu. De altfel, prima mea piesa pe care am cântat-o la festivaluri a fost ,,Pe-o cumpănă de fântână“, piesă pe care am ascultat-o în interpretarea lui Constantin Enceanu. Mi-ar plăcea ca, într-o zi, să interpretez alături de dânsul pe o scenă o piesă muzicală.

david hodoiu 4

Rep.: Mai are talent la muzică cineva din familia ta? De unde crezi că ai moștenit dragostea pentru  muzica populară?

David H.: Dragostea pentru muzica populară o moștenesc, cu siguranță, de la mama mea, pentru că i-a plăcut dintotdeauna muzica populară, portul popular. La școala întotdeauna ne-a insuflat dragostea pentru muzica populară, pentru tradițiile și obiceiurile românești și de multe ori fredonează cu mine și mă ascultă cu mare drag atunci când studiez.

Rep.: Ai încercat să compui versuri pentru melodiile tale?

David H.: Nu am compus versuri pentru melodiile mele, însă pe viitor mi-am propus să îmi compun atât linia melodică, cât și versurile pieselor mele.

Rep.: Ce înseamnă muzica pentru tine?

David H.: Muzica pentru mine înseamnă totul. Este parte din mine, este viața mea este tot ceea ce îmi doresc. Fără muzică  nu aș putea trăi.

Rep.: Cânți și la orgă. De când? Mai știi să cânți și la alt instrument?

David H.: Cânt la orgă de la vârsta de 7 ani. Tatăl meu m-a dus prima dată la un lăutar din sat (Florea Constantin). A văzut că îmi place instrumentul și învățam repede. Apoi, părinții mei m-au înscris la Școala Populară unde am parcurs cei trei ani de studiu și trei ani specializare alaturi de domnul profesor Stana Constantin. La festivaluri concuram la secțiunea instrumente populare folosind acordeonul.

david hodoiu 5

Rep.: Ai participat la festivaluri și concursuri? Ce premii ai obținut și care este cel/sau cele mai importante?

David H.:  Am participat la numeroase festivaluri și am să amintesc câteva dintre acestea: PREMIUL I-Festivalul  Național ,,Floare de tei”-Corabia(vocal și instrumental);

PREMIUL I- Festivalul Național „Artefest”- Craiova;

PREMIUL I- Festivalul ,,La stejarul din răscruce”- Județul Gorj:

PREMIUL al- II-lea-   Festivalul Sibiu – „Capitala Muzicală”;

PREMIUL al- II-lea   Festivalul ,,Filofteia Lăcătușu”- Vâlcea;

PREMIUL al- III-lea   Festivalul „Maria Apostol” – Județul Gorj.

Rep.: Anul acesta vei participa la concursuri?

David H.: Sigur că da. Mi-am propus să particip la Festivalul „Maria Lătărețu” și la alte festivaluri din țară.

david hodoiu 33

Rep.: Ce artiști preferi?

David H.:  Îmi plac mai mulți artiști, dar am să enumăr câțiva: Constantin Enceanu, Constantin Lătărețu, Olguța Berbec, Maria Dragomiroiu, Niculina Stoican.

Rep.: Ce planuri ai pentru viitor în ceea ce privește cariera ta muzicală?

David H.: Îmi doresc să continui studiul muzical și anul acesta să reușesc să înregistrez câteva piese pe care le am deja pregătite. De asemenea, voi continua să particip la diferite concursuri, festivaluri și evenimente artistice. Sper ca în cel mai scurt timp să pot să lansez primul meu album.

Rep.: Ce principii de viață ți-au insuflat părinții tăi? Ce te-u învățat ei că este important în viață?

David H.: Părinții mei m-au învățat să fiu recunoscător pentru ceea ce am, să mă bucur de ceea ce îmi oferă prezentul și să fiu conștient că numai muncind si iubind ceea ce fac pot să ajung acolo unde îmi doresc.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.