Pericopa evanghelică de astăzi ne pune în faţa ochilor pilda datornicului nemilostiv care ne arată concepţia greşită a acestuia despre felul în care trebuie să-ţi faci datoria atât faţă de binefăcătorul tău, cât şi faţă de datornicul tău.
Un om datora zece mii de talanţi, dar neavând cu ce plăti, cere o amânare. Stăpânul slugii aceleia milostivindu-se, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Bucurându-se de comportarea stăpânului faţă de el, ieşind, a întâlnit pe unul care slujea cu el, pe care îl somă zicând: ,,plăteşte-mi ce eşti dator”. Neavând acela cu ce-şi plăti datoria, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti toată datoria.
În această pildă este vorba despre două feluri de datorii şi despre două feluri de datornici. Este vorba mai întâi despre datoriile pe care le avem faţă de Dumnezeu şi în al doilea rând despre datoriile pe care le avem faţă de semenii noştri.
Stăpânul slugii din Evanghelie este Însuşi Dumnezeu, care iartă neîncetat greşelile neamului omenesc.
Faţă de această iertare primită de la Dumnezeu suntem noi recunoscători? Ne împlinim, aşa cum se cuvine, datoriile pe care le avem la rândul nostru faţă de Dumnezeu? Datoriile faţă de Dumnezeu constă în cunoaşterea şi slujirea Lui. În primul rând, creştinul este dator să se străduiască să cunoască pe Dumnezeu şi să recunoască în El pe Creatorul, Binefăcătorul, Sfinţitorul şi Judecătorul său şi numai Lui să-I slujească cu toate puterile sale.
„Aceasta este viaţa veşnică – ne învaţă Mântuitorul – să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan XVII, 3). Tot El însă a mai spus: „scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Matei IV, 10). De aici decurge învăţătura că trebuie să-I slujim lui Dumnezeu.
Bunul creştin slujeşte lui Dumnezeu prin cele trei virtuţi teologice [credinţa, nădejdea şi dragostea] şi prin împlinirea anumitor acte de cult rânduite de Biserică cum ar fi: rugăciunea, ţinerea postului, a duminicilor şi a altor zile de sărbătoare, cinstirea sfintei cruci, a îngerilor, a sfinţilor şi a sfintelor icoane.
Datoria faţă de Dumnezeu o realizăm şi prin împlinirea datoriilor faţă de aproapele. „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut” zice Mântuitorul.
Datoriile faţă de aproapele decurg din aceea că toţi suntem fiii aceluiaşi Părinte ceresc şi deci fraţi între noi. Aproapele nostru nu este numai cel de un neam, rasă, religie cu noi, ci orice om, chiar şi cel ce nu ne este prieten. În această privinţă, pilda samarineanului milostiv prezentată într-o altă pericopă evanghelică este suficient de edificatoare.
Datoriile faţă de aproapele sunt foarte multe, dar le putem rezuma la trei.
Cea dintâi este cinstirea aproapelui. Prin aceasta recunoaştem vrednicia pe care o are fiecare semen al nostru. Unul dintre semenii noştri este savant, altul mânuieşte maşini de înaltă tehnicitate, altul este truditor pe ogoare, dar fiecare îşi are rolul său bine definit în bunul mers al societăţii, fiecăruia trebuie sa-i dăm cinstea cuvenită. Sfântul Apostol Pavel spune „În iubire frăţească unii pe alţii să vă iubiţi; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate”.
Împotriva cinstirii aproapelui se păcătuieşte prin dispreţuirea lui, adică prin nerecunoaşterea vredniciei cu care 1-a înzestrat Dumnezeu. Păcătuim faţă de aproapele şi atunci când nu-i iertăm greşelile pe care le comite asupra noastră sau nu-i iertăm datoriile pe care le are faţă de noi, aşa cum a făcut datornicul din evanghelia de astăzi.
Cea de a doua datorie faţă de aproapele este dragostea faţă de acesta. Prin dragoste îi dorim aproapelui binele vremelnic şi veşnic. „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste întru voi”, zice Mântuitorul.
Dragostea către Dumnezeu nu se poate înţelege fără dragostea faţă de aproapele, aşa cum citim în Sfânta Scriptură: „Cu aceeaşi măsură cu care veţi măsura, se va măsura vouă”
A treia datorie faţă de aproapele este dreptatea faţă de acesta. Dreptatea ne îndeamnă să dăm fiecăruia ceea ce este al său. Ne arătăm dreptatea faţă de aproapele prin respectul vieţii lui, al sănătăţii, al libertăţii şi a tuturor bunurilor lui.
Să ne împlinim, deci, cu prisosinţă datoriile pe care le avem faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Făcînd astfel, Mântuitorul ne va spune: „Bine ,slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului Tău”. Amin!
