În cadrul acestui interviu îl vom cunoaște pe Dan Ilieș, expert sportiv în cadrul Secției de Handbal a Clubului Municipal din Târgu Jiu. Citind acest interviu veți afla cum și-a descoperit Dan pasiunea pentru handbal, ce amintiri are legate de primul antrenor, dar și cum este să joci într-un meci Steaua – Dinamo. Tot de la Dan vom afla cum este să auzi imnul României într-o competiție sportivă, dar și cât de importantă este familia pentru el.
Reporter: Înainte de toate aș vrea să ne zici câteva cuvinte despre tine și dacă ar trebui să te caracterizezi în trei cuvinte care ar fi acestea?
Dan Ilieș: Cred ca sunt un om normal, o persoană cu defecte și calități, muncesc mult pentru a realiza ce îmi propun. Mă consider norocos, deoarece am o familie frumoasă și practic meseria pe care o iubesc. Sunt optimist, familist convins și am simțul umorului în sânge…daca e sa aleg trei cuvinte care mă caracterizează.
Reporter: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru handbal și care au fost primii pași pe care i-ai parcurs pe acest drum al sportului?
Dan Ilieș: Pasiunea pentru handbal am descoperit-o la zece ani, atunci când mergeam cu tatăl meu la meciurile echipei de handbal masculin Minaur Baia Mare. Primul pas către handbal a fost unul pe care nu am cum sa-l uit, am participat la primul antrenament fără să îi anunț pe părinții mei. Pur și simplu, am plecat după ore cu doi colegi la antrenamentul de handbal, iar părinții nu știau de ce nu ajung acasă și au intrat în panică, mai ales că nu existau telefoane mobile la acea vreme și nu știau ce e cu mine. Când am ajuns acasă, fericit de cum a decurs antrenamentul, mi-a dispărut zâmbetul de pe buze când a trebuit să le dau socoteală părinților unde am dispărut.
„Când îți cântă imnul național te trec emoții greu de povestit.”
Reporter: La ce club ți-ai început activitatea și dacă mâine ai avea posibilitatea să antrenezi la acest club ai accepta?
Dan Ilieș: Am început handbalul la „Comat Baia Mare”, un club de juniori, susținut de către un părinte cu suflet mare, un club care nu mai există acum. De antrenat nu aș avea cum , însă un joc de old boys alături de foștii mei colegi ar fi o inițiativă minunată
Reporter: În zilele noastre crezi că cei mici mai sunt atrași de sport? Ce crezi că ar trebui să facă părinții pentru a-și determina copilul să practice un sport?
Dan Ilieș: Îi antrenez pe cei mici de ani de zile și am certitudinea că sunt atrași de sport, este foarte important să ști cum să îi abordezi, cum să îi atragi către sport şi cel mai important e să îi înțelegi. Sportul e un joc, iar copiii sunt făcuți pentru a se juca! Copiii sunt precum un burete, ei absorb tot ce văd jurul lor și vor să facă la fel cum fac părinții lor. Din punctul meu de vedere, părinții trebuie să meargă cu ei în sălile de sport, pe terenurile de sport și la competiții sportive, pentru a-i atrage pe copii către sport.
Reporter: Știu că ai fost component al loturilor naționale de juniori, cadeți și tineret. Cât de greu ți-a fost să ajungi la acest nivel și care este sentimentul pe care l-ai simțit, precum sportiv, atunci când auzeai imnul României?
Dan Ilieș: Să ajungi să joci pentru echipa națională merită orice efort. Am muncit din greu la antrenamente, am muncit cu plăcere și multă pasiune și am încercat să fiu din ce în ce mai bun la fiecare meci sau competiție la care am participat. Sunt mândru si onorat că am reușit să joc alături de cei mai buni sportivi din generația mea. Referitor la imn, nu există cuvinte care să explice acest sentiment. Când îți cântă imnul național te trec emoții greu de povestit. Doar atât îți pot spune că de fiecare dată când mi-a cântat imnul României am avut mai mult curaj, am simțit bucurie și mândrie că sunt român.
„Antrenamentul s-a desfășurat în aer liber, pe un teren de bitum, cu porți fără plase și mingi ce îmi păreau foarte greu de controlat.”
Reporter: Ai jucat pentru Steaua București, ai fost multiplu campion național, ce reprezintă pentru tine acest lucru, ca sportiv? Totodată, ce sfat le-ai da tinerilor care ar vrea să meargă pe același drum ca al tău?
Dan Ilieș: Sincer, puțini oameni au crezut la începutul meu handbalistic că o sa ajung să joc la un nivel înalt, însă acest lucru m-a ambiționat mai tare sa-mi depășesc limitele, iar acum sunt bucuros că nu am cedat niciodată. Sfatul meu pentru cei ce doresc să facă performanță în sport este să creadă îi ei și îi visele lor, să muncească cu plăcere și să fie optimiști !
Reporter: Că tot vorbim de primii tăi pași în acest sport. Îți mai aduci aminte primul tău antrenament? Ce ai simțit când ai intrat pe trenul de handbal, cât de mare era mingea, cât de mică era poarta?
Dan Ilieș: Îmi aduc foarte bine aminte de primul meu antrenament, am mers cu mult curaj la antrenor și i-am zis ca vreau sa fac si eu handbal, deoarece am colegi care sunt în echipă. Deși nu am fost selecționat sa fac parte din echipă ,eu am insistat sa încerc să joc. Antrenorul a apreciat dorința mea de a face sport și a acceptat să particip la primul antrenament din viața mea. Antrenamentul s-a desfășurat în aer liber, pe un teren de bitum, cu porți fără plase și mingi ce îmi păreau foarte greu de controlat. A trecut mult de atunci, am făcut mii de antrenamente și îmi aduc aminte cu mare drag de cariera mea de handbalist.
Reporter: Tot acum aș vrea să te întreb care a fost primul tău antrenor, ce amintiri ai legate de el și care a fost primul sfat pe care ți l-a dat?
Dan Ilieș: Primul meu antrenor a fost Ioan Chircu, fost campion mondial, un om deosebit, pe care îl apreciez din foarte multe motive. Am multe amintiri plăcute legate de domnul antrenor, de cantonamentele petrecute împreună și chiar de faptul că de la el am primit si porecla de „Suzy”, o poreclă care mi-a plăcut și pe care colegii mei o foloseau atunci când mă strigau, si încă o folosesc. Nu mai știu care a fost primul sfat al antrenorului, dar știu că m-a învățat mult handbal și mi-a dat multe sfaturi utile pentru viață.
Reporter: Legat de primul antrenor aș vrea să ne zici când te-a certat prima data și de ce?
Dan Ilieș: M-a certat de mai multe ori, deoarece fiind copil făceam boacăne și multe glume, nu erau telefoane atunci. Îmi aduc aminte că am pus o sticlă cu apă deasupra unei uși și am așteptat să intre un coleg să se ude, dar din păcate a intrat chiar antrenorul. Atunci am făcut un antrenament în plus toată echipa din cauza mea, asta era pedeapsa de câte ori „copilăream”.
Reporter: În toată activitatea ta ai cunoscut și lucrat cu mulți antrenori. Dintre toți antrenorii, cu care ai colaborat, de care te-ai simțit cel mai apropiat, aici îl excludem pe primul tău antrenor, și cum te-a ajutat acest om să te dezvolți mai mult din punct de vedere sportiv?
Dan Ilieș: Nu pot spune că am avut un antrenor favorit, de la fiecare am avut de învățat enorm și le mulțumesc pe această cale! Mă consider foarte norocos, deoarece în toată cariera mea, atât la juniori, cât și la seniori, am întâlnit antrenori de calitate și cu siguranță acest lucru a fost decisiv în evoluția mea.
Reporter: Dacă tot vorbim despre antrenori…s-a întâmplat să lucrezi cu antrenori doar de dragul de a lucra și unde crezi că astfel de antrenori greșesc în ceea ce fac? Nu trebuie să ne dai și nume.
Dan Ilieș: Din fericire pentru mine nu am lucrat cu antrenori slab pregătiți, dar am cunoscut și antrenori care nu își fac meseria din pasiune pentru handbal. Cred că aici e o mare greșeală din partea lor.
„Jocurile dintre Steaua și Dinamo sunt «speciale» din toate punctele de vedere.”
Reporter: Din toată activitatea ta de sportiv, care este meciul care ți-a rămas cel mai drag și de ce? Și tot aici aș vrea să te întreb dacă există un meci pe care ai vrea să-l ștergi cu buretele și dacă da de ce?
Dan Ilieș: Am mai multe meciuri de care îmi aduc aminte cu mare plăcere. Îmi aduc aminte cu mare drag de un joc de la juniori în care am reușit să câștigăm finala mică în Campionatul Național și așa a venit prima medalie din cariera mea de handbalist. Au urmat mai multe medalii de aur, una chiar la Târgu Jiu, în anul 2000, atunci am reușit să câștigăm finala pe țară la juniori. În 2007 a venit și primul titlu național la seniori în palmaresul meu. Sunt multe meciuri de care îmi aduc aminte cu drag și dacă e un moment pe care să-l șterg cu buretele ar fi un meci din 2010 disputat la Baia Mare, în care m-am accidentat grav, în tribune fiind membrii familiei mele, dar și acel moment a fost important pentru dezvoltarea mea ca om.
Reporter: Meciuri, că tot vorbim despre meciuri…aș vrea să ne zici cum era un meci, la handbal, între Steaua și Dinamo?
Dan Ilieș: Cu siguranță jocurile dintre Steaua și Dinamo sunt „speciale” din toate punctele de vedere. Am jucat de 6 ori împotriva echipei Dinamo și de fiecare dată am trăit sentimente intense. La primul joc am primit „informații” de la colegii mai vechi despre importanța jocului cu Dinamo, era cea mai importantă partidă din campionat. Sportivi, antrenori staff, galerie și suporteri ne doream un singur lucru: „victoria în derby”.
Reporter: Știu că ai jucat și în Cupele Europene. Aș vrea să te întreb, trecând și prin această experiență, care este diferența dintre handbalul românesc și cel din afară? Și în același timp aș vrea să ne spui care sunt principalele greșeli, din punctul tău de vedere, făcute în handbalul românesc în ultimii ani?
Dan Ilieș: Eu cred că handbalul din România se ridică la nivel european din punct de vedere al rezultatelor obținute de către cluburile autohtone. Diferența dintre „noi” și „ei” este de mentalitate, educație și infrastructură.
„Eu am fost foarte atent cu soția mea și am încercat să îi explic de ce iubesc handbalul.”
Reporter: O să schimb puțin subiectul interviului și am să te întreb despre cât de mult contează familia în activitatea unui sportiv?
Dan Ilieș: Nu știu cum sunt alți sportivi, dar eu nu aș fi putut să progresez fără ajutorul familiei mele. Sunt foarte norocos că am sprijinul lor și le mulțumesc pentru susținerea necondiționată.
Reporter: Din câte am văzut ești un om romantic. Cum ți-ai cunoscut soția și cum ai făcut-o să înțeleagă ceea ce faci, ținând cont că erai plecat cu meciuri, cantonamente, practic tot ce decurge din activitatea unui sportiv?
Dan Ilieș: Da, sunt un romantic și sunt bucuros că soția mea m-a susținut de la început. Ea știa ce fac și a fost de partea mea mereu. Eu am fost foarte atent cu soția mea și am încercat să îi explic de ce iubesc handbalul. Sunt fericit că soția mea înțelege efortul depus de sportivi și de conducători.
Reporter: Ai vrea ca copii tăi să meargă pe drumul tău și să facă sport de performanță?
Dan Ilieș: Nu pot să zic că nu aș vrea, dar cel mai important este să își dorească și ei acest lucru. Eu îi susțin pe copiii mei sa facă ce își doresc și să o facă cu pasiune. Dacă își doresc să facă sport de performanță cu siguranță o să-i ajut cu tot ce știu eu!
„Handbalul e un sport superb, un sport de echipă, un sport în care trebuie să cunoști atacul, dar și cum să te aperi…exact ca în viață”
Reporter: Am văzut că la Târgu Jiu faci parte dintr-un proiect și aici mă refer la CSM Târgu Jiu. Cât de greu este să faci sport la Târgu Jiu, dar mai ales să obții și rezultate bune?
Dan Ilieș: CSM Târgu Jiu este un proiect de suflet, prin acest proiect reușim să atragem către sport copii din județul nostru. Să faci sport în județul Gorj e o provocare și o bucurie, noi reușim să atragem foarte mulți copii către sport.
Reporter: Acum că ne apropiem de finalul interviului am o curiozitate personală. După atâția ani pe care i-ai petrecut în handbal aș vrea să ne zici ce-ți place la acest sport și de ce îl consideri un sport frumos sau de ce i-ai zice unui tânăr să se apuce de handbal și nu de baschet, de exemplu?
Dan Ilieș: Handbalul e un sport superb, un sport de echipă, un sport în care trebuie să cunoști atacul, dar și cum să te aperi…exact ca în viață…este un sport complex, un sport pe care îl practică oameni puternici, oamenii ambițioși.
Reporter: Și o ultimă întrebare…ce dorințe ai pe viitor, atât profesionale, cât și personale?
Dan Ilieș: Îmi doresc să promovăm sportivi gorjeni către echipa Națională și să ne bucurăm că munca noastră nu e în zadar!
