Cadrele didactice din județul Gorj au început să fie interesate și de cursurile din domeniul „educația adultului”, organizate de diverse asociații. Luna viitoare va fi organizat cursul de MobilitatE Educația Adulților, organizat de ANPCDEFP la Târgu Jiu.
Doritorii se pot înscrie până la sfârșitul acestei luni, cursul urmând să aibă loc la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională din municipiul Târgu Jiu. Atelierul MobilitatE+ face parte din oferta de formare a ANPCDEFP pentru organizaţiile sau instituțiile eligibile și este susținut de membrii reţelei de formatori Erasmus+. Atelierul este dedicat dezvoltării de proiecte de mobilitate în cadrul programului European pentru educaţie, formare profesională şi tineret Erasmus+, domeniul Educaţia Adulţilor.
Cui i se adresează acest atelier?
Potrivit organizatorilor, acest atelier se adresează managerilor sau personalului unor organizaţii sau instituţii eligibile care nu au mai coordonat proiecte de mobilitate aprobate în România prin programul Erasmus+, domeniul Educaţia Adulţilor. Atelierul MobilitatE+ este pentru cei care: sunt interesați să depună candidaturi pentru proiecte de mobilitate ERASMUS+ cu impact la nivel organizațional și comunitar, au identificat în organizație/instituție nevoi de dezvoltare a capacităţii instituţionale prin dezvoltarea personală şi profesională a personalului şi/sau dezvoltarea personală a tinerilor, beneficiari ai serviciilor oferite de organizație/instituție, au autoritatea și capacitatea de a valorifica în organizație/instituție competențele dobândite în cadrul atelierului prin finalizarea scrierii, depunerea unei candidaturi și implementarea unui proiect Erasmus+ și pot să își asume participarea la toate cele 3 zile de atelier și sunt dispuși să completeze integral formularele de candidatură şi de evaluare acordând seriozitate și timp fiecărui câmp.