Proiectul de modernizare a Căii Eroilor și celor două parcuri în care se află operele marelui sculptor Constantin Brâncuși ar putea fi pus în operă mult mai repede decât ar fi sperat cei mai optimiști iubitori de artă. Autoritățile speră că lucrările vor începe chiar de anul viitor.
Proiectul realizat de arhitectul Dorin Ștefan a fost depus pentru obținerea finanțării necesare Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Raul Chiriac, șeful Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a spus că proiectul este unul important și la nivel național și speră că suma necesară va fi alocată: „Este primul proiect pentru care am solicitat finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală.
Fiecare autoritate are anumite priorități, dar pentru noi este o obligație să punem în practică acest proiect, pentru că vorbim de o moștenire aflată în patrimoniul universal. Am solicitat finanțare pentru tot proiectul, dar se poate realiza și în anumite etape. Este singurul program care poate să susțină financiar acest gen de lucrări. Am făcut demersuri și sperăm că va fi alocată suma necesară“.
„Calea Eroilor” va fi redefinită
Dorin Ștefan, autorul proiectului, este unul dintre cei mai apreciați arhitecți români, el fiind câștigător chiar a unor concursuri internaționale. Conceptul lui presupune nu doar modificări cu privire modul de prezentare a Căii Eroilor, axa care leagă cele două parcuri în care se află operele marelui Brâncuși, precum și o regândire a celor două parcuri. Conform proiectului, pavimentul din cele două parcuri va fi înlocuit cu pământ stabilizat.
„În general, «Calea Eroilor» va deveni o axă preponderent pietonală şi de aceea trebuie rezolvată problema vehiculelor care circulă în zonă. Pe parcursul ei va fi o zonă verde, iar mobilierul urban (stâlpi de curent electric, cabluri, coşuri de gunoi) va fi adus la o anumită unitate. Pentru pardoseală se vor folosi mai multe materiale (pământ stabilizat, piatră şi calupuri de lemn în zona centrului civic), în scopul evitării monotoniei.
În ceea ce priveşte iluminatul ansamblului sculptural, există un concept unitar în acest sens ce va fi implementat pe toată lungimea axului Căii Eroilor. În jurul Mesei Tăcerii se va modifica estetica vegetaţiei, modul de iluminare, tipul de pardoseală, renunţându-se, în acelaşi timp, la treptele existente în faţa ei şi lăsându-se doar o pantă lină“, a precizat Sorin Lory Buliga, cercetător din cadrul Centrului „Constantin Brâncuși“.
Pe Aleea Scaunelor se renunţă la bordura situată între aceasta şi iarba din parc.
Pe Aleea Scaunelor se renunţă la bordura situată între aceasta şi iarba din parc. Aleea din Parcul Central va fi la nivelul soclului Porţii Sărutului, în prezent existând o diferenţă de câţiva centimetri între ele. Toată Calea Eroilor se va afla la același nivel. La intersecţia cu axul Căii Eroilor, bulevardul „Constantin Brâncuşi” va fi ridicat la aceeaşi înălţime cu trotuarul, iar viteza de circulaţie a maşinilor în această zonă va fi limitată la 5-15 km/oră, în scopul realizării unui spaţiu de parcurgere continuu al axului respectiv.
Pe lângă pavimentul de pe Calea Eroilor, gardul care va fi montat va crea un aspect unitar al acestei străzi speciale. De asemenea, proiectul aduce și o serie de amenajări în noi spații de recreere, parcări, locuri verzi.