Primăria Târgu Jiu deține în proprietate Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ printr-un act de donație făcut de Liga Națională a Femeilor Gorjene, care era condusă de către Arethia Tătărăscu. De la inagurarea ansamblului realizat de Constantin Brâncuși se împlinesc în acest an 80 de ani.
Liga Națională a Femeilor Gorjene aducea la cunoștință Primăriei Târgu-Jiu, în data de 20 octombrie 1937, prin adresa nr. 6330, hotărârea de a dărui orașului „o coloană și un portal de piatră opere a marelui sculptor Brâncuşi, care în chipul acesta aduce un prinos de recunoştinţă Judeţului său natal”.
Liga Națională a Femeilor Gorjene își exprima dorința cu privire la destinația donației: „Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele cazărmi […] La începutul acestei căi se va așeza portalul sus-numit, iar pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoștiinței, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin coloană”. În actul de donație se face mențiunea că Liga va pune la dispoziție suma de 750.000 lei pentru plata exproprierilor respective.
Liga Națională a Femeilor Gorjene s-a angajat să finalizeze construcția Bisericii Sf. Apostoli
În actul de donație se mai făcea cunoscut faptul că Liga a luat pe răspunderea sa „construcția Bisericii Sf. Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, contribuind la terminarea unor lucrări de mult părăsite și, dând astfel prin ridicarea acestui sfânt lăcaș, o strălucire mai mare recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin coloană”.
„Se poate înțelege de aici că biserica, precum și strada respectivă erau închinate preamăririi actelor de eroism ale gorjenilor“, cercetărorul Sorin Buliga.
Care a fost valoarea totală a donației
Valoarea totală a donației s-a ridicat la suma de 2,2 milioane de lei. „Atât facturile de plată ale celor două monumente, clădirea bisericei precum și suma depusă pentru plata exproprierilor reprezentând valoarea de lei 2.200.000 sunt rezultatele exclusive ale muncii noastre de ani de zile…”.
Se specifică în final că Liga înțelege „ca orașul Târgu Jiu să respecte întotdeauna donațiunea în forma în care a fost făcută”. Pe versoul scrisorii se află decizia olografă a Consiliului comunal, cu nr. 151 din 12 noiembrie 1937 , prin care se acceptă donaţia Ligii.
Actul prin care donația a fost acceptată
Prin decizia nr. 151 din 12 noiembrie 1937 , Consiliul comunal „acceptă donațiunea ce se face orașului, în condițiunile arătate prin această scrisoare. Aprobă ca strada nou creiată și care începe din fața regimentelor dela intersecția str. T. Vladimirescu cu str. Unirea, trecând pe la monumentul «Recunoștiinței» și apoi înconjurând biserica Sf. Apostoli și urmând traseul str. Gr. Săftoiu, prelungindu-se pe o porțiune nou creiată din str. Victoria până în Bulevardul C.A. Rosetti și aleia din grădina publică, până la digul Jiului, să poarte denumirea «Calea Eroilor»”.
Se menționează că Liga a luat asupra sa plata despăgubirilor pentru prelungirea str. Gr. Săftoiu „punând în acest scop la dispoziția Comunei suma de 750.000, dar a mai dăruit orașului o coloană și un portal de piatră, opere ale marelui sculptor Brâncuși”.
„Consiliul comunal îl autorizează pe primarul S. Frumușanu »de a face o adresă de mulțumire D-nei Aretie Gh. Tătărescu pentru donațiunile făcute și tot sprijinul dat orașului – material și moral”. Drept urmare, primarul transmite doamnei Aretie Gh. Tătărescu, prin adresa nr. 6330 din 20 octombrie 1937 , faptul că în ședința din 12 noiembrie 1937 Consiliul comunal a acceptat donația Ligii în condițiile indicate în scrisoarea respectivă, acceptare aprobată și de Ministerul de Interne ca organ tutelar, în data de 23 noiembrie 1937. Și în ziarul local „Gorjanul” apare un articol laudativ la adresa Ligii și a președintei sale, sub titlul «Omagiu Doamnei Arethia Gh. Tătărescu»“, menționează Sorin Buliga în lucrarea „Donarea operelor brâncușiene primăriei orașului Târgu-Jiu de către Liga Națională a Femeilor Gorjene“.