Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

gorj„Conscriptio districtus Syl Superioris“ este un important izvor pentru istorici cu privire la situația demografică, administrativă și financiară din județul Gorj. Documentul este un manuscris din anul 1727, în limba latină, păstrat la Hofkammer Wien Archiv și adus la lumină de Dinică Ciobotea, care a prezentat o lucrare în volumul „Arhivele Olteniei“.

Județul Gorj era împărțit, administrativ, în patru plase: Plasa de sus, Plasa de mijloc, Plasa de margine și Plasa de jos. În fruntea fiecăreia se afla câte un ispravnic. „Vornicul Milcu Lupuianul, șeful administrației județului, era ajutat de ispravnicii de plasă, vătășeii județeni și comisărei. În fruntea satelor era un pârcălab și jurații sau bătrânii satului. Numărul acestora era fixat după suma familiilor și anume 5%. În satele de munte se întâlnesc gornicii a căror atribuție era de a împiedica trecerea unor locuitori care bejeneau din cauza fiscalității peste hotarele de nord și nord-vest ale județului“, arată Dinică Ciobotea.

Cele mai multe sate libere din Oltenia

Potrivit documentului, numărul familiilor era de 4.747, dar trebuie ținut cont de faptul că gorjenii se sustrăgeau de la înregistrare de către imperiul hasburgic pentru a nu-și plăti taxele. „După numărul familiilor înregistrate de administrația locală, satele foarte mici și mici (până la 25 de familii) erau cele mai numeroase (102), iar satele mijlocii (26-50 de familii), mari și foarte mari (51-100 de familii) atingeau cifrele de 59 și 17.

Aproape toate satele mari sunt aservite, pe când satele mici și mijlocii sunt megieșești (libere)“, se arată în lucrarea „Județul Gorj într-un izvor statistic din 1727“.
Județul Gorj avea cele mai multe sate megieșești dintre toate județele Olteniei. În statistica din anul 1855, județul Gorj avea cel mai mare număr de familii de moșneni dintre județele țării.

„Suma birului încasată în 1727 din județul Gorj a fost de 17.683 lei sau 29.020 florinți“, mai arată Dinică Ciobote

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.