Cula Cioabă-Chintescu sau Cula Zoița, după numele boieroaicei care a contribuit la ridicarea ei și, mai apoi, a lăsat-o moștenire fiicei sale, face parte din grupa culelor-turn. Funcția acestei construcții a fost defensivă, susțin cercetătorii din acest domeniu. A fost una dintre cele mai frumoase cule din Oltenia și a fost transmisă, din generație în generație, femeilor din familie.
Culele Gorjului, din care în prezent au mai rămas „în picioare” prea puține, erau locuinţe fortificate construite de către boieri și aveau scop defensiv. Specialiștii Muzeului Județean din Gorj spun că denumirea derivă de la termenul turcesc „kule” care înseamnă „turn”, iar astfel de construcţii se întâlnesc în tot spaţiul balcanic. Cule găsim în: Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia şi Grecia. Istoricii menționează 24 de cule care au existat în trecut, dar, astăzi, mai putem vorbi doar despre șase: culele Cornoiu și Tătărăscu de la Curtişoara, cula Cioabă-Chintescu de la Şiacu, cula Glogoveanu de la Glogova, cula Săvoiu de la Samarinești şi cula Crăsnaru de la Groşerea/Aninoasa. Din păcate, multe dintre aceste monumente înscrise în patrimoniul național se află într-o avansată stare de degradare.
Zoița, soție de boier rămasă văduvă
În 1818, boierul Răducanu Cioabă, din Gorj, proaspăt căsătorit cu frumoasa Zoița Izvoranu, a cumpărat moșia din satul Șiacu și a început să ridice Cula care, mai târziu, va purta numele soției sale. Din păcate, lui Cioabă nu i-a fost dat să termine construcția turnului de apărare, căci a murit. Rămasă văduvă tânără, Zoița Cioabă s-a căsătorit curând cu un alt om înstărit, pitarul Marin Chintescu din Craiova. Tocmai de aceea, această culă de la Șiacu este cunoscută sub denumirea de Cula Cioabă-Chintescu sau Cula Zoița, apoi Cula Grecescu (fiica soților Chintescu s-a măritat cu un bărbat pe nume Grecescu n.red.). Cuplul Chintescu-Cioabă a terminat de construit cula în anul 1822. Cula este construită pe un deal de pe care se vedea peste văile Slivileştilor, Bolboşilor şi Trestioarei. Construcția a fost transmisă ca moștenire în linie femeiească, astfel că Stanca, fata soților Chintescu, a devenit și ea stăpână a culei. Și ea a avut o fată care, l-a rândul ei, a avut o fiică. Astfel, ultimul moștenitor al Culei din Șiacu a fost a Aritiei Cartianu-Gorj, care în 1951 s-a mutat la București, după pierderea soțului.
Transformată în magazie, apoi muzeu, iar ulterior lăsată să se degradeze
De atunci, din 1951, Cula Zoița a fost naționalizată, părăsită, însă autoritățile i-au mai dat folosință zeci de ani după aceea. După 1964, Cula a fost restaurată sub egida Direcției Monumentelor Istorice, apoi din 1967, aici a fost înființat un muzeu al comunei Slivilești, iar după 1990, clădirea, monument istoric, a fost abandonată și a început să se degradeze treptat și poate chiar iremediabil. Cula are o singură intrare, care se poate baricada cu un drug de lemn masiv. Are și un beci, dar și numeroase guri de tragere sau spații pe unde cei care apărau moșia scoteau armele și trăgeau în dușmani, ei fiind adăpostiți. Primul etaj are numai o cameră, în care a fost descoperită și o altă cameră secretă, atunci când cula a fost restaurată. De existența acestei încăperi secrete nu știau moștenitorii Cartianu-Gorj. La ultimul etaj-tot o singură cameră și un cerdac. Pridvorul se deschide la ultimul nivel și de aici, stăpânii culei, dar și cei care o apărau, aveau o bună vizibilitate asupra împrejurimilor, pe vremea când funcționa putând comunica cu o altă culă, care a dispărut în urmă cu mulți ani. Cula Șiacu putea comunica cu actuala Cula de la Borăscu (1770). Culele reprezintă un capitol mult prea important în istoria Gorjului, așa că este păcat să le lăsăm să fie înghițite de degradare, să dispară. În Gorj, de fapt, în Oltenia, cula și biserica reprezentau în vremurile de mult apuse, clădirile-reper, monumente care predominau casele țăranilor. Prof. Univ. Dr. Corina Popa, autoarea unor volume dedicate culelor, spunea „o speranță (în restaurarea culelor n.red.) ar putea-o aduce realizarea unui proiect transfrontalier ce ar avea drept scop punerea în valoare prin restaurare a unui grup de construcții de acest tip din întreaga regiune balcanică, ce ar putea constitui un traseu cultural turistic de interes european sau măcar sud-est european”.
