Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Sunt multe evenimente într-un an în care mulți vor să demonstreze cât de patrioți sunt. Îi vedem peste tot cum citesc discursuri și cum mai nou postează mesaje patriotice pe rețelele de socializare. Totodată, îi vedem cum se mândresc cu trecutul nostru, din care nu prea au învățat mare lucru. În timp ce acești patrioți fac asta, doar de câteva ori pe an, monumentele istorice pică lângă ei. Un astfel de monument istoric se află în Municipiul Târgu Jiu.

Târgujienii trec în fiecare zi pe lângă acest monument, dar foarte puțini cunosc istoria sa, iar administrația locală îl tratează cu multă indiferență. Este vorba despre „Crucea de Piatră” ce se află pe strada 23 august, în apropierea Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”.

Crucea de Piatră monument din Târgu Jiu indiferență
Crucea de Piatră

Crucea de Piatră, monument cu valoare istorică din secolul al XVIII-lea

Crucea de Piatră este inclusă în patrimoniul cultural național, cu numărul GJ-IV-m-B-09480, și a fost ridicată în anul 1779, de către Radu Bordei. Aceasta se prezintă sub forma unui pomelnic scris cu litere chirilice săpate în relief.

Amplasată discret la 15 – 20 de metri de intrarea principală a Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Tătărescu”, Crucea de Piatră este cea care în trecut a dat denumirea străzii 23 August de astăzi. Cu o vechime de peste două secole, crucea-monument așteaptă să îi fie descoperită istoria în fiecare zi.

Crucea de Piatră tratată cu indiferență

Cei care veți trece pe lângă acest monument veți putea vedea cât de mult este respectată istoria noastră de administrația din Târgu Jiu. Acest monument este tratat cu indiferență, înconjurat de resturi, iar gărdulețul ce o înconjoară cred că nu a mai fost reparat de mulți ani. Chiar sunt curios cât ar costa administrația locală să repare acest gărduleț. În același timp, poate ar trebui montat și un mic panou pe care să fie scrisă istoria acestui monument.

P.S. Un alt aspect ce mi-a atras atenția este legat de modul în care a fost pusă conducta de gaze, ce se află lângă acest monument, cam ciudat.

Crucea de Piatră monument din Târgu Jiu indiferență
Crucea de Piatră

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.