La Muzeul Crucilor din satul Măceşu, orașul Târgu Cărbunești, a avut loc, pe 14 septembrie, o ceremonie prilejuită de sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci, fiind pusă pe zidul muzeului o nouă cruce în memoria eroinei de la Jiu.
O cruce închinată eroinei Ecaterina Teodoroiu, care în data de 22 august a împlinit 100 de ani de la trecerea în eternitate, se află din data de 14 septembrie la Muzeul Crucilor.
Un sobor de preoţi a sfințit crucea realizată în memoria celei mai viteze femei din istoria României. Etonologul Pompiliu Ciolacu, care a înființat Muzeul Crucilor, originar chiar din Măceșu, a povestit cum i-a venit ideea fondării acestui muzeu:
„Pentru mine este o emoție deosebită, pentru că, atunci când eram copil, pe aici îmi scrijeleam genunchii și atunci mă gândeam cu ce să ies eu în relief ca să audă lumea de mine. Peste ani și ani, într-o noapte, am avut un vis, pentru că se spune că ceea ce visezi se prinde. Iată că s-a prins acest muzeu, lângă o biserică foarte frumoasă, într-o veche școală care nu mai era funcțională.
M-am gândit că ar fi minunat ca trecerea crucii de la biserică spre Dumnezeu să se facă prin Muzeul Crucilor, să ne apere de păcate și de rele. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost aici. Nu aș fi crezut că în satul în care am copilărit vor veni atât de multe personalități“.
Muzeul Crucilor, un obiectiv turistic
Pompiliu Ciolacu a precizat că muzeul pe care l-a întemeiat a devenit un obiectiv turistic:
„Vreau să le transmit concetățenilor mei că aici, la Măceșu, există o instituție de cultură, care a fost trecută ca obiectiv turistic, iar localitatea ar putea să fie căutată de turiști. O să continuăm dezvoltarea acestui muzeu“.
În decursul timpului au fost organizate mai multe acțiuni de restaurare a crucilor din lemn.
„Prin taberele organizate de Centrul Juidețean de Promovare și Conservare a Culturii Tradiționale am încercat să le restaurăm cât s-a putut. Unele cruci nu au mai putut fi restaurate 100%. Fiecare cruce va avea la bază locul de unde vine și din ce an provine”, a mai precizat Pompiliu Ciolacu.
„Acest muzeu al crucilor aduce viață”
La evenimentul sfințirii crucii în memoria eroinei de la Jiu a fost prezent și istoricul Gheorghe Nichifor, vipreședintele Consiliului Județean Gorj. Acesta a spus că cei morți reprezintă adevărate simboluri:
„Vă mulțumesc pentru acest prilej de a vedea aici ceva absolut remarcabil. Această idee de a promova un asemenea obiectiv merită luată în calcul. Oricât ar părea de paradoxal, acest muzeu al crucilor aduce viață la Măceșu și Târgu Cărbunești, pentru că morții nu sunt altceva decât niște simboluri”.