Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Învață la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și este, pur și simplu, îndrăgostită de artă și de puterea cuvintelor. Cristina Ionescu are 16 ani, elevă eminentă, este grațioasă atât prin cuvinte, cât și prin atitudine. Citește de mic copil cam orice carte îi trece prin mâini, lectura fiind pasiunea sa majoră. De asemenea, arta o fascinează, în special, perioada Renașterii. Fata se refugiază în artă, dar nu este o introvertită, căci preferă compania oamenilor în defavoarea clipelor de singurătate. Cristina este mândră că a reușit să se califice la Olimpiada Națională de Română anul acesta, dar mai are câteva premii în palmares obținute la concursuri naționale. Tot ceea ce își dorește în viitor este să fie susținută de persoanele importante din viața ei, să-și atingă obiectivul profesional și să facă un tur al întregului mapamond.

Reporter: Care sunt pasiunile tale și cum le-ai dobândit?

Cristina Ionescu: Cred că pasiunea mea majoră este lectura. Citesc încă de când eram mică și obișnuiesc să devorez orice carte îmi pică în mâini, nu dezmint niciodată Cuvântul. De asemenea, ador să călătoresc și să petrec timp cu persoanele speciale din viața mea. Nu pot spune că mi-am dobândit pasiunile, simt că ele au fost așezate acolo de la început.

„Am descoperit literatura pură, departe de cea naivă…”

Reporter: Când ai descoperit literatura și care a fost prima carte ce a avut un impact major asupra ta?

Cristina I.: Pot spune că am descoperit literatura pură, departe de cea naivă, de abia la vârsta de treisprezece ani, cu ajutorul doamnei profesoare de limba română. Cu certitudine, orice carte citită și-a pus amprenta asupra mea și a personalității mele, iar prima dintre acestea a fost ,, Moș Goriot” a lui Balzac, o parabolă a avarului și a încercării acestuia de a se ridica din molozul condiției.

Rep.: Care sunt scriitorii tăi preferați și ce fel de literatură preferi? Suntem ceea ce citim?

C.I.: Nu prefer un anumit tip de literatură, sunt încredințată faptului că adevăratul filolog este apt să asimileze orice tip de scriitură, pe care o transformă, voluntar sau involuntar, în acel ceva hermeneutic.  Îl admir foarte mult pe Mircea  Cărtărescu; nu doar pentru cartea pe care o produce, ci și pentru acea Idee care îi îngăduie o gândire productivă. Dar cred că scriitorul meu preferat va rămâne mereu întunecatul Thomas Mann, cel care injectează fior în porii fiecărui lector. Și da, toți suntem ceea ce citim, în cazul meu, un haos ideologic!

„Mereu m-am identificat cu Kien din romanul ,,Orbirea” al lui Elias Canetti…”

Rep.: Spune-mi cu cine te identifici din lumea literaturii pe care o admiri atât de mult?

C.I.: Mereu m-am identificat cu Kien din romanul ,,Orbirea” al lui Elias Canetti, însă niciodată nu mi-am putut explica de ce, întrucât, în viața normală, ar trebui să fim antitetici. Probabil, romanul m-a marcat irevocabil, de aceea mă simt atât de legată de acest personaj.

Rep.: Ce reprezintă „arta” pentru tine? Preferi să te exprimi prin artă?

C.I.: Arta este un refugiu pentru mine, iubesc să o  privesc și să meditez pueril asupra demersului creator al acesteia. Din păcate, nu sunt destul de talentată pentru a produce opere de artă, decât prin intermediul cuvintelor  mă pot numi „creator”.

Rep.: Știu că îți place să studiezi Arta și Istoria Artei; cum te ajută acest lucru?

C.I.: Prin Artă orice om se dezvoltă din punct de vedere cultural și spiritual. Informațiile privitoare la Artă și la Istoria sa au cântărit enorm pentru mine și pentru actul creației mele, orice trimitere artistică dă un plus de strălucire unui bloc de cuvinte.

Rep.: Ai o perioadă preferată din Artă? De ce ai făcut această alegere?

C.I.: Renașterea este perioada pe care o îndrăgesc cel mai mult. Mi se pare că marii creatori de Artă ai lumii provin din această perioadă: Michelangelo, Da Vinci, Boticelli, Bellini, Rafael, Veronese. Această perioadă este caracterizată de măreție și de avânt, ceea ce creează puternice sentimente și efecte asupra oricărui privitor.

„Văd viața ca pe ceva macru, ceva ce trebuie modelat ca să prindă contur cu adevărat…”

Rep.: Cum se vede viața prin ochii unui pasionat de artă?

C.I.: Eu, pasionata de Artă, văd viața ca pe ceva macru, ceva ce trebuie modelat ca să prindă contur cu adevărat. Acest ceva este și alb, este și negru, dar este și explozie de culoare. De fapt, cred că este așa cum vreau eu să fie!

Rep.: Știu că ai participat și la câteva concursuri. Spune-mi care sunt acelea și ce premii ți-au adus?

C.I.: În clasa a VI-a am participat la concursul național ,,Cultură și spiritualitate românească’’, acolo unde am obținut mențiune, urmând ca peste doi ani, în clasa a VIII-a, să particip la concursul național interdisciplinar ,,Ionel Teodoreanu”, de unde m-am întors cu premiu special. Însă, cea mai mare realizare a mea a avut loc anul acesta, reușind să mă calific la etapa națională a OLR.

Rep.: Cum îți place să îți petreci timpul liber?

C.I.: Îmi petrec majoritatea timpului liber alături de familie și de prieteni, îmi place să fiu dezinvoltă, spontană și să comunic cu o multitudine de persoane; nu mi-am dorit niciodată să am clipe libere încărcate de singurătate.

„Eu pictez dragostea în cuvinte…”

Rep.: De ce ai nevoie pentru ca ziua ta să fie una reușită?

C.I.: Cred că lucruri imprevizibile îi pot da culoare unei zile, nu există ceva standard pe care să mă bazez, îmi place să mă bucur de orice.

Rep.: Care ar fi trei țeluri din viața ta?

C.I.: Cred că trei țeluri pe care mă bazez sunt: atingerea obiectivului profesional, suportul moral și dragostea persoanelor impotante și, nu în ultimul rând, un tur al mapamondului.

Rep.: Pictează „iubirea” în cuvinte!

C.I.: Cu siguranță că există acea reîncarnare a spiritului androginic, iar cu ajutorul său orice individ își pictează dragostea pe suflet. Da, eu pictez dragostea în cuvinte, dar cred că o pot picta și în oameni, iar acest lucru mă împlinește pe deplin.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.