Proiectul cultural RomânIA Centenară, inițiat de către Cristina Chiriac, creatorul brandului „Flori de ie”, a fost lansat marți la Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN). În cadrul proiectului va fi organizată o expoziție de costume populare vechi de 100 de ani (câteva din Gorj n.red.), dar și o expoziție fotografică. Actrița Laura Cosoi a îmbrăcat aceste minunate costume centenare, iar câteva dintre ele sunt din zona Gorjului, în special din comuna Lelești. Frumusețea lor cu greu poate fi descrisă în cuvinte, dar imaginile vorbesc de la sine!
Proiectul RomânIA Centenară, realizat în parteneriat cu Departamentul Centenar din cadrul MCIN și cu Institutul Cultural Român, aduce România de acum 100 de ani în prezent. Pentru ca acest obiectiv să „atingă” un public larg și să aline dorul de țară al românilor plecați din diverse motive din România, Cristina Chiriac (inițiatorea proiectului RomânIA Autentică n.red.) și colaboratorii săi au gândit o expoziție de costume populare centenare care va avea loc la Londra, dublată de o expoziție de artă fotografică menită a imortaliza aceste costume îmbrăcate de actrița Laura Cosoi realizată de artistul Emanuel Zainea și un film, semnat de Chriss Casper. După Londra, expoziția va „poposi” în alte mari orașe ale lumii: IA – ambasadorul meu şi al românilor de pretutindeni va fi din nou în centrul atenţiei! „În luna septembrie, în cadrul proiectului RomânIA Centenară, în perioada 16-17 septembrie, expoziția de costume vechi și expoziția de fotografie vor ajunge la Londra. Apoi, totul va continua cu marile oraşe ale lumii: Viena, Madrid, Barcelona, Paris, Berlin, New York şi Beijing. Mai presus decât povestea acestor costume populare este aspectul vizual care transpune, efectiv, România veche, de acum 100 de ani, în prezent. Cred că România n-ar trebui iubită doar în timpul Centenarului, cred că România trebuie iubită în fiecare zi și cred că ceea ce facem noi, un grup de voluntari, este o dovadă că atunci când dorești să promovezi lucruri frumoase poți face și cu o valoare financiară foarte mică”, a spus Cristina Chiriac, într-o conferință de presă susținută de inițiatorii proiectului RomânIA Centenară.
Portul gorjenesc a ajuns pe afișul proiectului
În acest proiect s-a implicat cu o nespusă bucurie actrița Laura Cosoi, care a îmbrăcat zece costume centenare, toate de sărbătoare. Laura a fost fotografiată de un artist extrem de talentat, iar imaginile vorbesc de la sine și ne transpun acum un secol, în minunata lume a satului tradițional românesc. Mai multe costume vechi din Gorj, unicat, vor fi prezentate în cadrul expoziției organizate în cadrul proiectului, în premieră, la Londra și apoi în celelalte capitale. Potrivit Cristinei Chiriac, cele 10 costume populare de sărbătoare, vechi de 100 de ani, certificate și etnografiate, reprezentând toate regiunile României, împreună cu fotografiile realizate de Emanuel Zainea în Hărman, județul Brașov, și filmul lui Chriss Casper vor fi prezentate în capitalele mai sus amintite. Laura Cosoi a purtat cu mândrie și bucurie și un costum tradițional din zona Gorjului, vechi și el de peste 100 de ani, cusut cu motive de spirală și încrengături, cu poale, maramă de borangic și un vâlnic larg! Fotografia în care actrița apare în acest costum a fost imprimată și pe afișul proiectului. „Vrem să ajungem acolo unde românii au nevoie și simt dorul mai mult decât simțim noi, iar Centenarul trebuie celebrat de toți care iubesc și simt românește. Practic, este mărturia noastră vie că o bucată din trecut a rezistat timp de 100 de ani. Noi suntem mesajul străbunilor noștri, sângele lor care curge prin noi astăzi este dovada că ceea ce au sacrificat ei în urmă cu un veac noi trebuie să fim demni să ducem mai departe. (…)”, a mai spus Cristina Chiriac în conferința de presă de la București.
Costumele îmbrăcate de Laura Cosoi fac parte din colecția „Flori de ie” a Cristinei Chiriac, colecție care cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești din toate zonele țării, modele unicate, cu broderii deosebite, cusute cu fir de mătase, fir metalic.
Ce spune Laura Cosoi despre proiect
Pe blogul său (http://lauracosoi.ro), actrița Laura Cosoi a scris despre inedita și unica experiență de a îmbrăca atâtea adevărate piese de patrimoniu: costume populare românești vechie de peste 100 de ani! „Mă bucur nespus că echipa s-a gândit la mine, eu fiind o mare iubitoare de țară, tradiții și port autentic românesc. Am răspuns din suflet (…) Alături de voi am simțit că timpul s-a oprit în loc, m-am întors în istorie, am simțit românește. (…) RomânIA Centenară este mesajul străbunilor noștri pentru generațiile care vin. Istoria prețuită, trăită și arătată lumii întregi, cultura și tradițiile acestui popor. (…) Din experiența de până acum, ia românească s-a dovedit a fi cel mai bun ambasador al României, așadar natural, cel mai potrivit pentru a promova România, este costumul popular autentic, vechi de peste 100 de ani, el însuși fiind o parte importantă din istoria acestui neam. Martor a atâtor întâmplări fericite sau nefericite, legătura dintre generații, zestrea acestui neam, energia care ne unește și ne definește ca națiune, costumul popular realizează punți între generații”.
2 Comments