Solista Cornelia Constantina Orleanu, din orașul Turceni, a câștigat mai multe premii importante în ultima perioadă. Eleva, fostă participantă premiată la competiția televizată „Nex Star”, este câștigătoarea marelui premiu al unui festival național organizat la Bozovici, dar și al unor premii I la alte competiții.
Cornelia Constantina Orleanu are 12 ani și este din Turceni. Elevă în orașul natal, copila face parte și din Ansamblul Brâulețul. Când este întrebată care este cel mai important premiu pe care l-a obținut, Cornelia spune că acela este Trofeul Festivalului „Maria Lătărețu”, obținut în 2015. „Cel mai important premiu pentru mine este Trofeul Festivalului «Maria Lătărețu», pe care l-am obținut în 2015. Maria Lătărețu este cel mai mare artist pentru mine. De la ea învăț foarte multe cântece, ea mă reprezintă prin cântece, cu ea cânt tot timpul. Trebuie să spun că luna aprilie și începutul lunii mai ale acestui an mi-au adus în palmares premii foarte importante pentru mine: MARELE PREMIU al Festivalului Credință, Tradiție, Armonie de la Bozovici, pe care l-am câștigat acum, pe 6 mai. De asemenea, am mai câștigat două premii I la secțiuni diferite ale Festivalului «Mândră floare trandafir» de la Rășinari, județul Sibiu și Premiul III la Festivalul Național de Folclor «Meleaguri brâncușiene» Târgu-Jiu. Pe această cale vreau să le mulțumesc doamnelor Emilia Drăgotoiu-Nanu și Margareta Vladu”, a spus adolescenta talentată și premiată, o speranță a cântecului gorjenesc.