Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cei 24 de copii care își petrec timpul liber la Centrul Maternal Târgu-Jiu, dar și cei șapte minori care locuiesc aici alături de mamele lor, au primit zilele acestea mai multe daruri din partea unor elevi și preșcolari din județul Gorj. La toate unitățile școlare de pe raza județului a avut loc „Săptămâna Fructelor și Legumelor”, iar unii dintre profesorii coordonatori au ales să doneze ceea ce elevii au donat copiilor de la Centrul Maternal.

Evenimentul „Săptămâna Fructelor și Legumelor” a fost ocazia perfectă pentru ca elevii din unitățile școlare din Gorj să învețe despre voluntariat și situația mai puțin fericită în care se află anumiți copii din județ. Cadrele didactice coordonatoare ale proiectelor din fiecare unitate școlară i-au învățat pe elevii să se implice în viața comunității, să fie mai buni și mai darnici. O parte dintre fructele și legumele donate în această perioadă au ajuns la micuții de la Centrul Maternal. Astfel, potrivit reprezentanților Centrului, au donat fructe și legume preșcolarii de la Grădinița „Vis de Copil” și Grădinița Nr. 8, elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”.

De asemenea, de la Motru, elevii coordonați de profesorul Cosmina Vînturiș și sprijiniți de fiecare părinte în parte, au adus legume și fructe, compot, dar și zacuscă, alte alimente etc. Acțiunea a fost întreprinsă de Clubul Copiilor Motru, structură a Palatului Copiilor Târgu-Jiu, coordonată de Cosmina Vînturiș. Acțiunea ce a vizat vizitarea copiilor de la Centrul maternal și aducerea donațiilor a fost realizată în colaborare cu învățătoarele Ardeiu Aurora și Crăciun Dorina de la Școala Gimnazială Nr.1 Motru ai căror elevi sunt înscriși la cercul de jocuri logice și protecția mediului din cadrul Clubului Copiilor Motru, cercuri coordonate de Cosmina Vînturiș și profesor Nistoran Elena. „Şi pentru că, anul acesta, săptămâna SNAC coincide cu Săptămâna Educaţiei Globale, a cărei tema este Lumea mea depinde de noi, se poate concluziona că elevii de la Clubul Copiilor Motru au înţeles că noi toţi şi fiecare în parte avem puterea de a face o lume mai bună! Prin acest demers, s-a intenţionat consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea. Profesorii implicaţi în activitate au susţinut că voluntariatul poate fi o sursă foarte bogată de învăţare, atunci când există atât dorinţa de a învăţa din partea voluntarului, cât şi preocupare pentru motivaţia voluntarului, din partea organizaţiei la care acesta activează”, a spus Cosmina Vînturiș.

Activitatea de voluntariat „Săptămâna legumelor și a fructelor donate!” este proiectată ca activitate în beneficiul copiilor, dezvoltă competențe de comunicare și colaborare și are ca scop gestionarea corectă a resurselor umane și materiale, dar mai ales dezvoltarea principiului de muncă în echipă. Acțiunea a avut ca scop și sensibilizarea elevilor și ajutorarea copiilor aflați în dificultate prin donarea de legume și fructe, acțiune cuprinsă în Strategia Naţională de Acţiune Comunitară. SNAC este un program educaţional – un parteneriat de învăţare.

Din păcate, anul acesta Moș Nicolae riscă să nu găsească Centrul Maternal, căci instituția nu dispune de fonduri. Ca urmare, conducerea centrului face un apel la gorjenii care le pot face o bucurie acestor copii. „Facem un apel către toţi oamenii de bine din Târgu Jiu şi din judeţ să vină la noi în unitate de Sfântul Nicolae şi de Crăciun, să aducă mici bucurii copiilor care beneficiază de serviciile sociale ale unităţii noaste. Ei provin din familii cu posibilităţi materiale reduse şi se bucură de orice cadou, la care nu contează valoarea, ci gestul”, a declarat Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din municipiul Târgu-Jiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.