Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Constantin V. Spătaru, strălucit profesor de matematică, s-a făcut remarcat încă din anii de școală, situându-se mereu printre primii la învățătură. Vocea sa puternică i-a adus și un loc permanent în corul elevilor si apoi cel al cadrelor didactice de la Liceul „Tudor Vladimirescu”. A fost un excelent cadru didactic; deși exigent, reușea să își desfășoare lecțiile pe înțelesul elevilor aceștia obținând numai rezultate bune. „În calitate de profesor a excelat prin claritatea lecțiilor, prin ținuta științifică și tactul pedagogic; era exigent, dar corect în evaluarea cunoștințelor elevilor, înțelegător și apropiat față de aceștia. Activitatea acestuia s-a soldat cu rezultate dintre cele mai bune.”, scrie Titu Pânișoară în cartea „Oameni și întâmplări din Gorj.”

Constantin V. Spătaru s-a născut în comuna Bălăcești (în prezent, sat în cadrul comunei Bălești), la data de 11 septembrie 1932. A terminat   Liceul „Tudor Vladimirescu” la Târgu Jiu, iar studiile superioare le-a făcut în cadrul Universității din Cluj, în anul 1956, unde a studiat matematică-fizică-astronomie. Rezultatele foarte bune obținute i-au adus rapid și un post de profesor de matematică la Urziceni. A mai profesat și în orașul Rovinari, iar apoi la Târgu Jiu, la Liceul „Ecaterina Teodoroiu”, unde a predat fizică.

Activitatea sa profesională și claritatea lecțiilor sale este demonstrată de rezultatele foarte bune ale elevilor săi din clasa unde predase matematică patru ani. Din 30 de elevi al căror profesor și diriginte fusese, 29 s-au calificat printre primii la examenul de admitere. Devenise atât de renumit pentru talentul său didactic încât elevii spuneau: „Cine face matematică cu Spătaru, poate fi sigur de reușită mai departe.”

A fost o scurtă perioadă de timp și inspector școlar de specialitate reîntorcându-se, totuși, la profesia de dascăl pe care a păstrat-o până la pensionarea din 1990. Constantin V. Spătaru este unul din cei patru urmași ai „Tripletei de aur” a școlii gorjene de matematică. A fost atât de bun la meseria sa încât predarea cunoștințelor sale era o plăcere atât pentru el, cât și pentru cei cărora le preda, reușind să se facă înțeles întotdeauna.

„Unul dintre cei mai mari matematicieni din veacul al XVIII-lea J.L Lagrange, denumit „cea mai înaltă piramidă a științelor matematice” susținea că un matematician nu și-a înțeles pe deplin opera sa, dacă nu poate reda așa limpede ca să fie pricepută de orice om de pe stradă.”, citim în cartea „Oameni și întâmplări din Gorj”, scrisă de Titu Pânișoară.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.