În cadrul Liceului Energetic a avut loc, sâmbătă, cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de comunicări științifice pentru elevii din clasele cu profil tehnic, „Triada Resurse-Reciclare-Recondiționare”. Concursul s-a derulat ca un proiect îndrăzneț, având parteneri nu numai din județul Gorj, ci din întreaga regiune a Olteniei, spun organizatorii.
Cadrele didactice participante și elevii implicați în concurs au avut oportunitatea de a purta un dialog cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, reprezentat de inspector școlar general – Ion Ișfan, inspector școlar general adjunct- Daniel Mocioi, inspector școlar învățământ profesional si tehnic- Melania Maria Popescu, dar și cu principalii agenți economici, parteneri în proiect: DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA, ADREM INVEST SRL, SC. CRILELMAR SRL, SC EnergoBit SRL sucursala Craiova. Au mai participat și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din Oltenia: Universitatea din Craiova- Facultatea de Automatică Calculatoare și Electronică
Facultatea de Inginerie Electrică, Universitatea „Constantin Brâncusi” Târgu-Jiu, dar și ai liceelor cu profil tehnic din județul Gorj: Colegiul Auto Târgu-Jiu, Colegiul „Virgil Madgearu”, Colegiul „Henri Coandă” – Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Mătăsari, CT Motru și CT Târgu-Jiu.
Scopul fundamental al acestui proiect a fost adaptarea ofertelor educationale ale școlilor din învățământul profesional și tehnic la cerințele reale de educație și formare, în conformitate cu dinamica pieței muncii, dar și valorificarea spiritului inovativ și creativ al elevilor. Toți elevii și studenții participanți împreună cu cadrele didactice îndrumătoare au fost premiați de către sponsorii acestui eveniment.
1 Comment