În pragul sărbătorilor de iarnă, publicul este invitat la un spectacol de excepție – Concertul extraordinar de Crăciun „Marcel Pavel, Familia și Prietenii”, ce va avea loc miercuri, 11 decembrie 2024, începând cu ora 19:00, la Opera Națională București. Acest eveniment nu poartă întâmplător denumirea de „Familia și Prietenii”, ci este menit să evidențieze unitatea familială și să aducă pe scenă artiști de renume, din diferite generații, care împărtășesc o pasiune comună – dragostea pentru muzică.
Diversitatea genurilor muzicale abordate, de la clasic și pop-clasic la gospel, muzică creștină și colinde tradiționale, va aduce în fața publicului o seară de neuitat, plină de grație, armonie și valoare spirituală.
Protagoniștii concertului:
- Marcel Pavel, alături de familia sa: Iuvenalia Pavel, Sasha Pavel, Richard Pavel, Gina Pavel, George Pavel și Andrei (Timofte) Pavel.
- Invitați speciali: Monica Anghel, Nico, Sanda Ladoși, Alexandra Crișan, Ionuț Fulea, Iordache Basalic (bariton), Andrei Lazăr (tenor).
Concertul va avea parte de acompaniamentul Orchestrei și Corului Operei Naționale București, sub bagheta dirijorilor Andrei și Ionel Tudor, precum și de „TRONOS” – Corul de Psalți al Patriarhiei Române, condus de arhidiaconul Mihai Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale.
O experiență emoționantă pentru întreaga familie
Concertul este creat pentru a transmite arta și cultura muzicală generațiilor viitoare, a sădi în inimile tuturor, de la cei mici până la adulți, dragostea pentru frumos și valori spirituale. Unitatea familiei și puterea tradiției vor fi celebrate prin muzică, oferind un moment de reflecție și bucurie în apropierea sărbătorii Crăciunului.
Un scop caritabil
O parte din fondurile rămase, după acoperirea costurilor de organizare, vor fi direcționate către acțiuni caritabile, contribuind astfel la sprijinirea celor aflați în nevoie.