Comuna Câlnic este o veche vatră istorică. Povestea acestei așezări pornește cu peste două milenii în urmă, pentru că aici s-a descoperit un castru roman, care a fost distrus de lucrările miniere.
Localitatea Câlnic este situată în partea central-vestică a judeţului, în Subcarpaţii Olteniei, depresiunea intracolinară dintre Jiu şi Motru, pe alea Tismanei. Comună a fost înfiinţată în anul 1865, desfiinţată în anul 1930, reînfiinţată în anul 1932. În anul 1898, suprafaţa comunei a fost de 1.494 de ha, dintre care 1.000 de ha de pădure şi vatra satului, 80 de ha fâneţe, 414 ha teren arabil; efectivul de animale număra 552 de bovine, 26 de cabaline, 221 de ovine şi caprine, 240 de porcine; locuitorii deţineau 50 de pluguri, 62 de care cu boi şi vaci, o căruţă cu cai. În acelaşi an, în comună se găseau două mori pe apă, cârciumă; în anul 1912 – bancă populară, moară pe benzină, cârciumă.
Evoluţia demografică: În anul 1898 – 717 locuitori, 185 de familii; în anul 1912 – 1.390 de locuitori (673 M, 717 F), 301 clădiri locuite, 27 de clădiri nelocuite, 309 gospodării; în anul 1930 – 1.004 locuitori; în anul 1956 – 4.278 de locuitori; în anul 1966 – 3.929 de locuitori; în anul 1973 – 3.849 de locuitori; în anul 1977 – 3.330 de locuitori; în anul 1983 – 2.842 de locuitori; în anul 1992 – 2.401 locuitori, 1.121 de locuinţe; în anul 2002 – 2.460 de locuitori, 1.240 de locuinţe; în anul 2005 – 2.325 de locuitori; în anul 2008 – 2.235 de locuitori, 1.277 de gospodării, 1.300 de locuinţe.
În anul 1898, în sat se găseau primărie, post de jandarmi, post telefonic, şcoală (frecventată de 47 de elevi), două biserici de lemn (construite de locuitori, deservite de un preot, doi cântăreţi).
Satul Câlnic este atestat documentar într-un răvaş de jurători pentru Mănăstirea Tismana, dat de Petru cel Tânăr în 31 mai 1561-1568, unde este menţionat „şi Ivan şi Draica din Câlnic” . Mai este menţionat într-un hrisov din anul 1580, septembrie 7, prin care Mihnea Turcitul face întăriri de stăpânire la Câlnicu.
La 23 aprilie 1579, Mihnea Turcitul voievod întăreşte lui Chircă comis, soţiei sale Neacşa şi cumnatei sale Mara ocină în Cîlnic cumpărate de bunicul celor două jupâniţe cu 3000 de aspri şi 40 de porci graşi în zilele lui Radu Paisie de la Datcu, Dumitru, Dragu şi Maniu şi fraţii lor din Bereşti. La 7 septembrie 1580 Mihnea Turcitul întăreşte lui Mihăilă şi fiilor săi ocină în Cîlnic, cumpărată de la Stan cu 450 de aspri. La 3 februarie 1609 Radu Şerban dăruieşte mănăstirii Tismana mai mulţi ţigani cumpăraţi de la Laţco şi de la fiul său din Câlnic. În 1778, Câlnicul era „moşioară cu vii pe râul Tismana”.
În anul 1855, în sat erau 60 de moşneni proprietari (45 de birnici, 7 mazili, 3 boieri de neam, 5 fii de neam). În anul 1864, 126 moşneni stăpânesc întreaga moşie (1410 ha).
Satele comunei Câlnic
Satul Cîlnicu de Jos este menţionat într-un hrisov emis la 7 septembrie 1586, prin care Mihnea Turcitul întăreşte lui Mareş din Groşani a patra parte din moşia Câlnicu de Jos „pentru că au fost a lor moşie veche”.
Satul Cîlnicu de Sus este atestat documentar la 3 septembrie 1512 de domnitorul Neagoe Basarab dă un document prin care se aminteşte de existenţa satului Cîlnicul de Sus: „Din mila lui Dumnezeu, Io Basarab Voevod şi domn a toată ţara UngroVlahiei, fiul marelui Basarab Voevod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Deatco cu fratele său Stanislav şi cu fiii lor, câţi Dumnezeu le va lăsa şi lui Dumitru cu fraţii săi Maniul şi cu fiii lor cîţi Dumnezeu le va lăsa, ca să le fie la Berăşti, a 3-a parte, cît este partea lui Onea; şi să le fie Mărgineanii toţi şi Obârşia cu Cîlnicul de Sus, pentru că le sunt vechi şi drepte ocine…”.
Satul Didileşti este menţionat pentru prima dată într-un hrisov emis la 12 noiembrie 1463, prin care Radu cel Frumos întăreşte lui Radoslav, lui Stanciul şi fiicelor lui Radoslav, Marinei şi Staiei, „ca să le fie ocina lui Radoslav, Supt Coastă şi ocina lui Stanciul jumătate din Dădileşti … ocina lui Radoslav Supt Coastă şi ocina lui Stanciul, jumătate din Dădileşti să fie una”.
Satul Găleşoaia este atestat documentar într-un document emis în anul 1564, prin care Petru Vodă Şchiopul întăreşte înfrăţirea făcută de tatăl între fiu şi fiică, în hrisovul din anul 1574, în cel din 1584, prin care Mihnea Turcitul „întăreşte lui Stan şi lui Radu ocine şi vii în Găleşoaia” , în alte documente din secolele XVII şi XVIII, în Nomenclatorul administrativ din anul 1864.
Satul Hodoreasca a fost comună, înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864. În anul 1865, în comună erau 172 de familii, 204 case. În anul 1898, în comună se găseau: primărie, post de jandarmi, şcoală (frecventată de 43 de elevi), 3 biserici (una de zid construită în anul 1810 de către Costache Glogoveanu şi locuitori şi două de lemn fondate în anul 1820; deservite de doi preoţi, 4 cântăreţi). Localitatea este menţionată în hrisovul emis la 23 ianuarie 1679, prin care Şerban Cantacuzino confirmă lui Radu postelnic fiul lui Cozma din Găleşoaia stăpânirea peste mai multe cumpărături din Hodoreasca. Mai este menţionat în Specht (1790), hărţile ruse (1835, 1853), Szathmary (1864).
Satul Pieptani este menţionat în anul 1790. În anul 1912, în sat se găsea biserica de lemn cu hramul „Sf. Vasile” (construită în anii 1810-1815; pictură în pridvor din anul 1881).
Satul Pinoasa este menţionat într-un hrisov emis la 31 iulie 1587, prin care Mihnea Turcitul Vodă întăreşte lui Stanciu, cu fii săi şi fraţii lui „moşie în Pinoasa cumpărată de la Dan şi Zgîitu în zilele lui Radu de la Afumaţi”.
În localitate se găsea un castru cu val de pământ de la Pinoasa, inclus astăzi în oraşul Rovinari, care se afla pe malul stâng al râului Tismana, la 500 de m V de râul Jiu. Acesta era de formă dreptunghiulară cu laturile lungi orientate cu axul pe direcţia N-S. Era amenajat cu val de pământ şi data de la începutul secolului al II-lea d. Hr. La începutul lui 1970 castrul a fost distrus de construcţiile industriale care s-au amplasat peste acesta.
Satul Stejerei este atestată documentar într-un hrisov emis la 31 octombrie 1579, prin care Mihnea Turcitul întăreşte lui Voicilă „cu fii săi moşie şi o moară în Galeşoaia, Stejerelu şi Sohodel”, în hrisovul din 12 septembrie 1587.
Satul Vălceaua este menţionat în hrisovul emis la 24 aprilie 1618 prin care Alexandru Vodă Iliaş confirmă lui Pârvu şi fraţilor săi Crăciun, Neagoe şi Stroe nişte cumpărături în Vâlceaua.
Academia Română