Comuna Cătunele este situată în vestul judeţului, având o suprafață de 3.159 de ha. A fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în anul 1930, reînfiinţată în anul 1950.
În anul 1898, efectivul de animale număra 408 bovine, 26 de cabaline, 450 de ovine, 406 porcine, 106 stupi; locuitorii deţineau 40 de pluguri, 60 de care cu boi, 10 căruţe cu cai.
În acelaşi an, în comună se găseau două cârciumi; în anul 1912 – bancă populară, două mori pe apă, două grădini de zarzavat, carieră de pietriş, două cârciumi. De asemenea, în anul 1898, în comună erau 900 de locuitori, 180 de case; în anul 1912 – 875 de locuitori, 221 de clădiri locuite, 31 de clădiri nelocuite, 221 de gospodării. Tot în anul 1898, în comună se găseau şcoală (frecventată de 20 de elevi, un învăţător), două biserici (deservite de doi preoţi, 4 cântăreţi).
Satele comunei Cătunele
Satul Cătunele este menţionat prima dată într-un hrisov emis la 12 iulie 1579, prin care Mihnea Turcitul întăreşte lui Stan şi altora stăpânirea pe câte o jumătate de sat din Cătunul. În anul 1831, moşia Cătunu era boierească, aparţinând vel spătarului Alecu Ghica.
Satul Capu Dealului este menţionat prima dată în Nomenclatorul administrativ din anul 1908. În anul 1912, în sat erau 144 de locuitori, 36 de clădiri locuite, 5 clădiri nelocuite, 36 de gospodării.
Satul Lupoaia este atestat documentat într-un hrisov emis la 2 iunie 1588, prin care Mihnea Turcitul întăreşte lui Laţco ocine în Lupoaia. În anul 1828, în sat se ţineau 3 bâlciuri; iar în anul 1912, în comună se găseau bancă populară, moară pe apă, moară pe abur, târguri anuale (Duminica Floriilor, 24 octombrie, 6 decembrie).
În localitate se găsește biserica cu hramul „Sf. Nicolae”, construită înaintea anului 1776, zugrăvită de familia Săvoiu în anul 1816, reparată în anii 1895 şi 1953.
Satul Steic este menţionat prima dată în harta Specht. În anul 1912, în sat se găseau moară pe apă, grădină de zarzavat.
Satul Valea Mănăstirii a fost atestat documentar într-un hrisov emis la 10 mai 1537, prin care Radu Paisie voievod a întărit lui Drăghici stăpânirea asupra satului Mănăstirea.
O parte din moşia Mănăstirea a intrat în stăpânirea boierilor Glogoveni la 5 mai 1577, când Alexandru Mircea voievod întăreşte lui Necula vătaf ocină în Mănăstirea „jumătate din partea lui Vâlcul, fiul lui Dragomir de peste tot hotarul şi din câmp şi din munte” cumpărată cu 3.600 de aspri.
În anul 1845, Glogovenii au vândut această moşie lui Florea Bengulescu. În anul 1855, în sat erau 12 moşneni (8 birnici, un patentar, 2 mazili, un boier de neam). În localitate se mai pot vedea ruinele bisericii mănăstirii de la Valea, construită în secolul al XIV-lea, în punctul „În cimitir”.
În satul Valea Perilor s-a descoperit un castru roman de pământ, ridicat în prima Moşia Bălceşti, care a aparţinut căpitanului Mihai Cepleanul a fost vândută lui Ghiarma, banul Craiovei, în timpul lui Mihai vodă Basarab, după care a trecut ca moştenire fiilor săi, Dumitraşco căpitan şi Alexandru fost mare postelnic, jumătate a sec. II d.Chr, şi suprapunea o aşezare dacică mai veche. A fost evacuat în timpul lui Aurelianus. Are dimensiunile de 156 X 114 m şi este apărat cu şanţ şi val de pământ. Avea misiunea de a supraveghea regiunea muntoasă de pe Valea Motrului. Aşezarea civilă se întinde pe o suprafaţă de 20 de ha. Au fost găsite mai multe fragmente ceramice dacice şi romane, ţigle, cărămizi etc. Localitatea este menţionată prima dată în harta rusă din anul 1835.
Academia Română
