Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Complexul de agrement unde persoanele cu dizabilități pot practica diferite activități recreative și sportive în aer liber a fost inaugurat vineri, 3 mai. Investiția este una privată și aparține fraților Mircea și Daniel Andrei, bolnavi de hemofilie, care conduc Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia.

Noul complex se află pe strada Unirii din Târgu Jiu, în apropierea Coloanei „fără de Sfârșit“ și dispune de un teren de mini-fotbal, precum și de panouri de baschet, posibilități pentru practicarea tenisului de masă, a tirului cu arcul, precum și diferite cabinete. La inaugurarea Complexului au venit reprezentanții instituțiilor din Gorj, precum și portarul Răzvan Stanca, căpitanul echipei Pandurii și fostul goalkeeper ale echipei naționale României. „Mă bucur să fiu aici, alături de Daniel și fratele său. Daniel m-a rugat să vin și să reprezint sportul care înseamnă mișcare și cred că este binevenit pentru orice persoană indiferent de ce probleme are. Investiția este benefică pentru municipiul Târgu Jiu. Am văzut la București într-un hypermarket persoane cu handicap angajate și sper ca același lucru să se întâmple și la Târgu Jiu“, a spus Răzvan Stanca.

O promisiune făcută lui Dumnezeu

Mircea Andrei a precizat că inaugurarea centrului reprezintă o promisiune pe care a făcut-o în fața lui Dumnezeu atunci când se afla pe patul de spital: „Acest proiect este un vis pe care îl am de mai mulți ani. Mă bucur că, în sfârșit, acest vis a devenit realitate. În urmă cu mai mulți ani am fost foarte grav bolnav și am stat timp de trei ani de zile pe patul de spital în Timișoara și nimeni nu îmi mai dădea vreo șansă de supraviețuire, iar după foarte multe intervenții chirurgicale, cu sprijinul doamnei doctor Șerban de la Timișoara, care ne-a adus o echipă de medici din Germania,împreună cu medicii din România, au reușit să mă salveze. Singur, pe patul de spital, am făcut cu Dumnezeu un legământ, că, dacă o să trăiesc, vreau să fac ceva ca să rămână în urma mea. Acest legământ s-a împlinit, prin deschiderea Complexului recreațional de integrare și recuperare a persoanelor cu dizabilități. Principala componentă a acestui complex este latura sportivă. Vrem să promovăm sportul în rândul persoanelor cu dizabilități, pentru că poate să fie un mijloc de recuperare“.

Investiția s-a ridicat la aproximativ 650.000 de lei

Investiția s-a ridicat la aproximativ 650.000 de lei, bani care au provenit în urma funcționării unității protejate „Sfântul Andrei“ într-o perioadă de 10 ani. „Am muncit foarte mult timp de zece ani de zile. Nu au venit fonduri din altă parte, decât din munca noastră. Am avut unitatea protejată Sfântul Andrei“și prin intermediul acesteia, toate fondurile obținute din vânzarea de produse sau servicii le-am direcționat 100% în acest spațiu. Mai mult decât, contribui cu banii personali pentru funcționarea complexului“, a mai precizat Mircea Andrei.

Daniel Andrei a precizat că proiectul a demarat în urmă cu șase ani: „Noi suntem bolnavi de hemofilie, iar viața noastră nu a fost așa de simplă. Fratele meu, Mircea, a avut un impas foarte mare în viața și a spus că vrea să lase ceva comunității, persoanelor cu dizabilități, celor care au o problemă de sănătate. Totul a pornit din anul 2013, când am reușit să cumpărăm un teren și am construit o clădire de la zero și după șase ani am reușit să-l finalizăm. Ne anexăm pentru practicarea sportului, să promovăm un stil de viață sănătos, să petrecem în natură un timp frumos. Orice persoană cu dizabilități are acces în mod gratuit“.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.