Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Comorile haznalelor istorice din București”, eveniment care va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), miercuri, 15 noiembrie, ora 18.00. Vizitarea expoziției constituie prilejul unei călătorii în trecutul mai puțin cunoscut al Bucureștiului secolelor XVIII-XIX. În decursul anilor, arheologii de la Muzeul Municipiului București au avut ocazia să cerceteze câteva haznale aflate în diferite zone ale vechiului oraș. Atmosfera secolelor trecute este redată muzeografic prin realizarea unei selecții de obiecte alese pentru expunere, care fac parte din cadrul descoperirilor arheologice de la Bisericile Sf. Dumitru și Mavrogheni, de la Hanul Serafim și în Cartierul Evreiesc, dar și din alte zone ale orașului.Intrarea este liberă.
„Cuvântul hazna este un paradox semantic pentru că hazine, care în limba turcă făcea referire la visterie, a căpătat în limba română înțelesul latinizat pentru latrină sau cloacă. Acestea sunt amenajări adânc săpate în pământ, discrete în spațiul domestic, unde au devenit oale și ulcele ceștile ciobite ce nu-și mai găseau locul în serviciul de cafea, cutiuțele goale de pastă de dinți sau prețuitele sticluțe de parfum franțuzesc aruncate după ultimul puff.
Apariția haznalelor și a toaletelor, fie ele publice sau private, reprezintă un fenomen strâns legat de dezvoltarea structurilor urbane sau semi-urbane, dar mai ales de preocuparea oamenilor pentru igienă și sănătate publică. Aceste instalații, alături de sistemele de alimentare cu apă și, ulterior, a canalizărilor, reprezintă o consecință naturală a existenței orașelor în care un număr mare de oameni împărțeau același spațiu. Apa curată și îndepărtarea corespunzătoare a resturilor menajere și gunoaielor au prevenit apariția și răspândirea bolilor. Așadar, haznalele au avut un rol important în menținerea unei stări generale bune a sănătății publice.
În prezent arheologii le descoperă în contextul clădirilor dispărute ca urmare a deselor sistematizări ale țesutului urban survenite în diverse perioade istorice. Sub pământ sau asfalt, se păstrează alături de zidurile de fundație și o serie de beciuri, subsoluri, pivnițe și haznale care au supraviețuit neafectate demolărilor sau dispariției caselor.
Cunoscute astăzi sub denumirea modernă de fosă septică aceste structuri rectangulare erau simple gropi cu amenajări din lemn sau construcții din cărămidă la parterul clădirilor. Dacă principala utilitate era legată de colectarea și decantarea apelor impurificate, în timp ele deveneau și spații ale aruncării obiectelor nefolositoare. Iată deci cum rațiunea practică a haznalei se apropie de înțelesul de visterie, păstrătoare a memoriei inutilului, dar relevată pentru noi din punct de vedere istoric și arheologic. Cercetarea acestor haznale a scos la iveală numeroase obiecte din ceramică, faianță, porțelan și sticlă cu întrebuințări specifice, într-un puzzle ale cărui piese reprezintă mici secvențe ale secolelor trecute.
