Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Casa de Cultură din orașul Novaci a fost timp de două zile gazda celei de a XXII-a ediții a Festivalului Concurs de Teatru „Sabin Popescu”. Marele premiu al Festivalului „Sabin Popescu” a revenit Colegiului Economic „Virgil Madgearu”  din Târgu Jiu cu piesa ”Adolescent invizibil”, de Lulu Trăsnea. Aceleiași trupe i-a revenit și „Premiul special pentru cea mai buna regie”, pe secțiunea licee.

Pentru marele premiu al festivalului lupta a fost extrem de strânsă, clasamentul primelor trei locuri fiind următorul:

Premiul I: Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu cu piesa „La margine”, autor colectiv, instructori: profesor Eva Bistreanu și actor profesor Pompiliu Ciochia.

Premiul al II-lea: Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu cu piesa „Căldură în noiembrie”,  instructor, profesor Rodica Negrescu.

Premiul al  III-lea: Liceul Teoretic Novaci, cu piesa „Harap Alb – poveste de cartier”, instructori, doamnele profesoare: Victoria Mădălina Popica, Ica Udriște, Iuliana Firu, Otilia Giurca și Diana Lăzărescu.

Secțiunea „Învățământ gimnazial”

La secțiunea „Învățământ gimnazial”, din cele 10 trupe prezente în concurs pe primele locuri s-au clasat:

Premiul I: Școala Gimnazială Novaci, cu piesa „D-nul Goe – proces literar” instructor, prof. Elena Ramona Cenușe, aceeași piesă primind și „Premiul special pentru cea mai bună regie”, (secțiunea gimnaziu).

Premiul al  II-lea: Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu cu piesa „Omul de zăpadă care voia să se întâlnească cu soarele” de Matei Vișniec, instructori, colectivul de cadre didactice format din: Alina Țivlea, Marilena Pârvulescu, Secară Cosmin și Stănciulescu Florentina. Această piesă a obținut și „Premiul special pentru originalitatea interpretării.

Premiul al  III-lea: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, cu piesa „Ultimele trăiri”, de Ana Popescu, instructori: prof. Goanță Cristina și prof. Denisa Chiliban.

Secțiunea „Învățământ primar”

La secțiunea „Învățământ primar”, majoritatea artiștilor au fost din clasele pregătitoare, a I-a și a II-a. La această secțiune juriul a hotărât să nu se dea premii speciale. Astfel, trupele de teatru au primit doar premii și mențiuni, clasamentul fiind următorul:

Premiul I: Trupa „Alamida” de la Palatul Copiilor Tg. Jiu cu piesa ”Albă ca Zăpada”, instructor, profesor Camelia Cocioabă.

Premiul al  II-lea: Școala Gimnazială  Rovinari, cu piesa „În Ajun de Paște”, instructor, profesor Elena Ramona Șorlea.

Premiul al  III-lea: Școala Gimnazială Novaci, cu piesa „Capra neastâmpărată”, instructor, profesor Nineta Ștefănoiu.

Mențiunile au fost obținute de școlile din Novaci și Glogova.

Cea mai bună actriță

Premiul special pentru cea mai bună actriță  a juns la Perețeanu Anastasia, de la învățământul primar, Bădoiu Ioana Manuela, de la învățământul gimnazial,  și Cismaru Teodora de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu  Jiu, de la învățământul liceal.

Cel mai bun actor

Premiul special „Cel mai bun actor” a fost obținut de Căpriță Alexandru de la Școala Gimnazială  Rovinari, instructor prof. Elena Ramona Sorlea, de Mihai Cerban de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, profesor Denisa Chiliban,  și Vlădoiu Rafael, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”, profesori Eva Bistreanu și Pompiliu Ciochia.

Premiul special pentru originalitatea interpretări

La secțiunea învățământ liceal „Premiul special pentru originalitatea interpretării” a fost acordat unei persoane și nu unei echipe, fiind vorba despre elevul Ștefan Damian de la Liceul Teoretic Novaci. A existat și un premiu special acordat de un O.N.G., „Novaci 2030”, trupei Liceului Teoretic Novaci cu piesa „Harap Alb – Poveste de cartier”, câteva dintre roluri fiind interpretate de tineri voluntari implicați în viața comunității novăcene.

Învitați la această ediție au fost studenții la master de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, secția „Pedagogie teatrală”, care au prezentat pe scena novăceană, în afara concursului, trei piese de teatru.

Actuala ediție a festivalului a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local al Orașului Novaci, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, urmașii familiei Popescu. Coordonarea în organizarea evenimentului a revenit Casei de Cultură Novaci, prin directorul Elena Basarabă.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.