Cheile Jiețului reprezintă un loc fascinant pentru iubitorii de natură datorită peisajelor sale impresionante. În această rezervație naturală, vizitatorii pot admira o varietate de forme de relief, de la stânci abrupte la văi adânci.
Pe timp de vara, Cheile Jiețului sunt asaltate de alpiniști și de turiști amatori de drumeții, deși versanții sălbatici se pot lauda ca ascund încă multe trasee montane nebătătorite și peșteri neexplorate.
Apa limpede și zgomotoasa a Jiețului te însoțește în drumul tău printre aceste frumuseți. De-o parte și de alta a șoselei, ici-colo vezi cate-o cascadă născuta din topirea zăpezii de pe versanți, care te bucura cu limpezimea și cu susurul ei. Cascada Muncelul are o cădere impresionanta de apa, de aproximativ 30 de metri.
Cheile Jiețului măsoară aproape 11 km în lungime si au doua “halte”: una la kilometrul 4 de la intrarea dinspre Petroșani spre Căldarea Mija, și una la kilometrul 9,3 – în dreptul Cabanei Groapa Seaca. Asa-numita zona “La Clești” te lasă mut de uimire; este una dintre cele mai impresionante porțiuni din Cheile Jiețului, în care valea se îngustează atât de mult, încât îți da senzația ca la un moment dat, pereții se închid în fata ta.
Atunci când străbați Cheile Jietului, vei trece pe lângă cabanele Cheile Jieț, Mija, Groapa Seaca și Obârșia Lotrului. Și dacă tot ajungeți în zona, merita să vizitați și Mănăstirea Jieț, aflata la numai la un kilometru distanta de capătul estic al cheilor, sau Lacul Vidra.