Alexandru Ţundrea, avansat, anul trecut, la gradul de general în rezervă, este cel mai bătrân gorjean. Acesta s-a născut în anul 1910 și a atins vârsta de 105 ani. În plus, Alexandru Țundrea este un om care a luptat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial si a reușit să supraviețuiască.
Alexandru Țundrea s-a născut într-o familie de ţărani. A avut trei fraţi şi trei surori, el fiind cel mai mare dintre copiii familiei. Tatăl său, Matei Ţundrea, a luptat în Primul Război Mondial, iar fiul lui a avut, astfel, un model demn de urmat în familie. Alexandru şi-a petrecut copilăria în satul Teleşti-Moşneni, unde a urmat şi şcoala primară, după care a fost admis la Şcoala Normală din Târgu Jiu, aşa cum se numea atunci actualul Colegiu Naţional „Spiru Haret“, şi a devenit învăţător.
„Mulţi dintre dascălii pe care i-am avut erau distinşi, atât la şcoală, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul lor. Am avut ce să învăţ de la ei. Când eram elev am mers în întâmpinarea lui Gheorghe Tătărescu, aşa cum se proceda atunci. A fost o sărbătoare şi am ieşit în întâmpinarea dumnealui. Avea o locuinţă la Poiana şi venea des în Gorj“, povestește Alexandru Ţundrea.
A lucrat ca dascăl în Gorj și Hunedoara
A lucrat ca dascăl în mai multe comune din Gorj, după ce a terminat şcoala normală. În anul 1932 a fost luat în armată, la infanterie, în Regimentul Tudor Vladimirescu, iar după efectuarea stagiului militar a fost repartizat în judeţul Hunedoara.
„Am fost la Ploieşti să mă încadrez ca ofiţer, dar am fost respins la vizita medicală. Anul de armată l-am făcut la Târgu Jiu, iar apoi am fost cadru didactic la Ohaba de sub Piatră, în judeţul Hunedoara, şi la Bărăşti, în Haţeg“, spune Alexandru Ţundrea.
A studiat două facultăți în același timp
Alexandru Ţundrea s-a înscris, în anul 1935, la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca. A reuşit să studieze, în paralel, la ambele facultăţi. A avut profesori renumiţi, de la care a învăţat cu drag. Pe timpul studiilor superioare a făcut practică, timp de un an, la Liceul „Decebal“ din Deva, unde i-a avut elevi pe copiii lui Petru Groza, prim-ministru în primul guvern comunist al României.
A luptat pe frontul din Crimeea
A fost concentrat în anul 1938 şi un an mai târziu a fost mobilizat în Regimentul 96 Infanterie Caransebeş, cu gradul de locotenent în rezervă. Alexandru Ţundrea a participat la acţiunile de apărare din Ardeal. A fost lăsat la vatră o perioadă, iar în primăvara anului 1941, când România era aliata Germaniei, a fost mobilizat din nou şi a plecat cu Regimentul 96 Infanterie pe frontul de Est.
Cele două batalioane ale regimentului au fost îmbarcate în Caransebeş într-un tren cu destinaţia finală Tighina, iar de aici a traversat în marş toată Ucraina pentru a ajunge pe linia frontului din Crimeea.
„Am ajuns până la Tighina şi de acolo am mers, alături de ceilalţi camarazi, pe picioarele noastre până în Crimeea, unde era frontul. Am intrat pe linia frontului. Au fost primele zile de război. Nu eram obişnuit, dar a trebuit să intrăm în luptă. Regimentul nostru a schimbat un regiment nemţesc. Am lucrat la gropile de apărare pentru că ruşii ne-au primit cu focuri puternice“, îşi aminteşte cel mai bătrân gorjean.
A fost cât pe ce să fie executat de partizani
După ce a luptat în zona Kerci, Crimskaia, Molkarai și Adagun, în Caucaz, Alexandru Ţundrea a primit concediu 20 de zile. S-a întors acasă, în satul său, unde e sfătuit că e mai bine să nu se mai întoarcă pe front, dar la sfârşitul concediului, Alexandru Ţundrea se urcă în tren şi se întoarce la regimentul său.
A continuat să lupte în localitatea Anapa, unde a asigurat paza la ţărmul Mării Negre. În primăvara anului 1944, rănit la picioare, Ţundrea este trimis pe mare cu o şalupă şi reușește să ajungă la convoiul regimentar, care este atacat de ruşi. Circa 200 de români sunt nevoiţi să se predea.
Prizonierii sunt cantonaţi într-o şcoală în zona oraşului Simferopol şi, în ziua de Paşti, sunt îmbarcaţi în vagoanele unui tren de marfă şi trimişi către Moscova. Aici li se face un control sanitar şi sunt internaţi în lagărul de prizonieri Oranki.
„Ne-au ieşit în cale doi partizani sovietici, ne-au tras după nişte tufe, probabil că voiau să ne execute. Eram 200 de prizonieri. Am avut noroc cu un ofiţer rus, s-a adresat unuia dintre partizani şi aceştia ne-au lăsat în pace“, a relatat veteranul.
Familia l-a crezut mort și i-a făcut pomană
A urmat o perioadă lungă şi grea de aşteptare, fără posibilitatea de a lua legătura cu cei de acasă şi de a le transmite că este în viaţă. Familia l-a creazut mort şi chiar i-au făcut pomană.
„Cât am fost prizonier, nu am putut să trimit părinţilor vreo scrisoare şi nu au ştiut dacă sunt viu sau mort. Am fost plâns. S-au tras clopotele şi maică-mea mi-a făcut pomană. A împărţit colaci şi cele necesare“, își amintește Alexandru Țundrea. Prizonierii nu au fost eliberaţi după încheierea războiului, deşi România devenise aliata Rusiei.
În anul 1946 este eliberat un prim lot de prizonieri, are şansa să fie trecut pe lista celor care urmau să plece, dar, fără nici o explicaţie , este scos din grup şi trimis înapoi în lagăr.
„Nemţii ne ziceau că suntem trădători. La început, în primii doi ani, mâncam seminţe de mei măcinate, iar alţi doi ani ne-au trimis americanii făină şi zahăr. Am făcut şi greva foamei, fiindcă se terminase războiul şi nu ne dădeau drumul. Ne spuneau că Guvernul nu ne vrea, pe atunci era la putere Petru Groza. S-a făcut un lot de prizonieri cu alegerile din 1946. Şi pe mine mă trecuse în lotul acela, dar am fost trimis înapoi, pe motiv că sunt reacţionar.
Mi-a ieşit înainte un colonel, care m-a trimis înapoi“, povestește veteranul de război. Alexandru Ţundrea a mai stat în lagăr încă doi ani şi a fost eliberat abia în vara anului 1948. A fost transportat cu un tren sovietic până la Focşani, unde a primit ceva bani şi a fost lăsat să plece cum poate către casă. Pentru faptele sale de vitejie a fost decorat cu medalia „Coroana României în grad de Cavaler cu spade“.
Nu a vrut să se înscrie în PCR
După ce s-a întors din război, Alexandru Ţundrea şi-a continuat meseria de dascăl, iniţial pe un post de învăţător la Peşteana Jiu, apoi profesor de matematică şi franceză la şcoala din comuna gorjeană Teleşti. A refuzat să se alăture Partidului Comunist Român pentru că nu i-a plăcut doctrina comunistă. Ca să fie pedepsit a predat ca profesor suplinitor de matematică, şi nu de filosofie, pentru că nu era înscris în PCR.
„Ar fi trebuit să predau filosofia la liceu, dar nu s-a putut pentru că nu eram înscris în PCR. Nu am putut să mă înscriu, pentru că nu îmi plăcea ceea ce făceau comuniştii. Eu eram format în perioada interbelică şi mi se părea că regimul comunist reprezintă o politică străină“, explică Alexandru Ţundrea. S-a căsătorit în anul 1950 cu Constanţa şi au avut împreună doi copii. Cel mai bătrân gorjean s-a pensionat în anul 1972.
