Festivalul lăutarilor gorjeni „Bolboşi 2017” a devenit o manifestare de tradiţie pentru judeţul nostru. Acesta se adresează tarafurilor lăutăreşti tradiţionale care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă autenticitatea cântecului şi portului popular.
La festivalul care a ajuns la cea de-a XXVIII-a sunt invitaţi să participe interpreţi din Gorj, la două secţiuni: tarafuri şi rapsozi. La Festivalul-concurs pot participa numai tarafuri ai căror membri au vârsta minimă 18 ani şi rapsozi cu vârsta maximă de 30 de ani.
În componenţa tarafului intră vioară sau fluier, braci, chitară, bas, fiecare taraf având între trei şi cinci membri. În concurs nu sunt admise instrumente electronice. Rapsozii vor avea în repertoriu o baladă sau doină şi un cântec de joc, iar costumul popular este obligatoriu.
Primul festival după Revoluţie
Concursul va avea loc la data de 21 septembrie, de la ora 16:00, pe scena în aer liber din Dumbrava Ohaba-Bolboşi. Laureaţii ultimelor trei ediţii ( premiul I) nu au dreptul să mai concureze, iar un instrumentist care a evoluat într-un taraf, nu mai poate intra în componenţa altui taraf. Festivalul lăutarilor gorjeni de la Bolboşi este primul festival organizat după decembrie 1989 şi a fost realizat din dorinţa de a păstra în timp muzica tradiţională.
Concursul este organizat de Consiliul Local şi Primăria Bolboşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.