Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, și-a derulat ediția aniversară de 10 ani între 3 – 9 iulie în cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema Astra, dar și în zona nou-adăugată, Parcul Central Nicolae Titulescu. Programul festivalului de anul acesta a constat din trei componente distincte: teatru, film și o secțiune de teatru, concerte și spectacole în aer liber pentru toată familia. Secțiunea competițională de teatru a prezentat publicului din Brașov în premieră 6 spectacole venite atât de la teatre de stat, dar și din zona teatrului independent, care au propus umor de bună calitate și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat.
Spectacolele care au putut fi văzute la Săptămâna Comediei au fost aduse de companii de teatru de renume, iar piesele prezentate au fost După D’Ale, Teatrul Bulandra București, Tartuffe sau Impostorul, Teatrul Mic București, Don Juan, Teatrul Nottara București, PICASSO vs. EINSTEIN, Teatrul de Comedie București, Taximetriști, Teatrul Apollo 111 București, California Suite, Teatrul Metropolis București. Festivalul a fost încheiat cu spectacolul ”Omul zilei” (regia Dan Tudor) al Teatrului Sică Alexandrescu.
Cei cinci profesioniști în arta dramaturgică ce au format juriul din acest an al secțiunii de teatru din Săptămâna Comediei sunt Maria Zărnescu (teatrolog și critic de teatru), Alina Epingeac (teatrolog și critic de teatru), Doru Mareș (scriitor, translator și cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor și managerul Teatrului Sică Alexandrescu) și Ioan Big (scriitor, jurnalist și analist Pop Culture).
Juriul a acordat 5 premii:
Premiul pentru Cel mai bun actor: ȘERBAN GOMOI, pentru Rolul Don Juan din spectacolul omonim, după Molière, regia şi versiunea scenică a textului Cristi Juncu, producție a Teatrului Nottara București;
Premiul pentru Cea mai bună actriță: ANA-BIANCA POPESCU, pentru rolul Dorine din spectacolul „Tartuffe” după Molière, regie, traducere şi adaptare scenică Gelu Colceg, producție a Teatrului Mic București;
Premiul pentru Cea mai bună regie: ANDREI HUŢULEAC, pentru regia spectacolului „California Suite” de Neil Simon, producție a Teatrului Metropolis București;
Premiul pentru Cel mai bun spectacol: „CALIFORNIA SUITE” de Neil Simon, spectacol al Teatrului Metropolis București, în regia lui Andrei Huţuleac, cu: Dan Rădulescu, Corina Moise, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron şi Ariana Miron Presan;
Premiul special al juriului: Bogdan Theodor Olteanu şi Adrian Nicolae pentru textul spectacolului prezentat de Apollo111 Bucureşti – „TAXIMETRIŞTI”, poveste relevantă în teatru şi film deopotrivă.
În cele 7 zile de festival, publicul a putut viziona la Cinema Astra și 17 filme de comedie pentru toate gusturile. Filme de comedie clasice, filme de comedie recente, filme românești de comedie sau filme pentru copii au putut fi văzute pe parcursul celor 7 zile la Cinema Astra din Brașov: maratonul Stan și Bran, filmele clasice cu Peter Sellers, Petrecerea / The Party (1968) și Pantera Roz / The Pink Panther (1963) sau clasicul film cu Charles Chaplin, The Great Dictator (1940), comedii recente, cum ar fi Un bărbat pe nume Otto (SUA, 2022), Badman: Cel mai tare din parcare (Franța, 2021) sau Cel mai tare șef (Spania, 2021), filme românești de comedie: Încă două lozuri (2022), Carbon (2023), clasicele È pericoloso sporgersi (1993) și Două Lozuri (2016) și filmele pentru copii: Zootopia / Zootropolis (2016) și Motanul încălțat: Ultima dorință 3D (2022).
De asemenea, pe durata Săptămânii Comediei, Parcul Central Nicolae a devenit scena activităților în aer liber a festivalului, aducând publicului concerte, spectacole de teatru și de improvizație, ateliere de teatru și spectacole de teatru pentru copii.
Seria evenimentelor a fost deschisă de Ada Milea cu spectacolul Apolodor, și au urmat concertele trupelor Fusion Core (Brașov) și Țapinarii (București), un spectacol de improvizație al trupei de tineri actori brașoveni, Între Acte, și spectacolele Proștii sub clar de lună, produs de Școala Populară de Arte din Brașov, Oglinda neagră – o poveste muzicală de Cristina Juncu pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea, adusă de Teatrul Nottara din București și Directorul de teatru și Universul Magiei, două spectacole interactive aduse la Brașov de Opera Comică pentru Copii.
Programul evenimentelor din Parcul Central a fost completat cu trei spectacole pentru copii prezentate de trupa Teatrului Oriunde, cu ateliere și jocuri teatrale pentru adolescenți și studenți, dar și cu statui vivante, baloane modelate, picioroange și pictură pe față.