Marele sculptor Constantin Brâncuşi era un fumător împătimit, iar băutura lui preferată era vinul. Petrecerile pe care le dădea Brâncuşi erau de pomină, mai ales prin buna dispoziţie pe care sculptorul avea capacitatea s-o răspândească în jurul său.
Brâncuşi îl invita în dese rânduri la locuinţa sa din Paris pe compozitorul francez Erik Satie, cu care petrecea până dimineaţa. Lui Brâncuşi îi plăcea să bea vin de Beaujolais. „Cipică, vino să iei masa la mine astă-seară. Astă-seară împlinesc o jumătate de secol… Odată m-a invitat să tragem un chef împreună. Am băut în neştire.
Eu eram foarte tânăr, el era încă tânăr, să fi avut vreo 45 de ani, şi se ţinea foarte bine… Se făcuse între timp 5 dimineaţă. Eu îi spun: nu mai pot, trebuie să mă întorc acasă! El răspunde: bine, te întovărăşesc. Când ajungem în colţul străzii Monsieur le Prince, îmi spune: ia întinde braţul! Ştiţi, mi-era rău, mi-era chiar foarte rău… M-a apucat de mână şi a început să mă învârtă în jurul unui copac, dar cu ce putere! Mă roteam ca un titirez.
Dă-mi şi mâna cealaltă!, mi-a spus. Îmi ia şi mâna cealaltă şi începe să mă învârtă în sens invers. Ei, cum te simţi acum? Mă simt de minune! Ne-am întors din drum şi ne-am apucat iarăşi de băut. Era formidabil! Un om cu totul extraordinar!”, povesteşte compozitorul francez de origine română Mihalovici într-un interviu acordat lui Nicolae Argintescu-Amza.
„Îmi vine şi acum după 40 de ani apa la gură când mă gândesc la acele timpuri”
Muzicianul a mai relatat un alt episod petrecut alături de Brâncuşi într-un birt din Bucureşti, în anul în care artistul a ridicat Coloana fără de Sfârşit de la Târgu Jiu.
„În anul când a înălţat Coloana fără Sfârşit de la Târgu Jiu, mă aflam la Bucureşti vara, el sosea de la Paris şi imediat m-a chemat la telefon. Era ora cinci. Acasă i s-a spus că luam masa cu unchii mei într-un restaurant pe care mama, care a răspuns la telefon, nu-l putea preciza.
Atunci Brâncuşi a telefonat la vreo zece restaurante bucureştene, până ce a dat de mine la acela al Hotelului Continental. Era cu pictorul Steriadi. M-au obligat să las unchii şi să merg cu ei într-un birt lângă biserica Şelari…
La acel birt specializat în ficat de gâscă şi murături. Îmi vine şi acum după 40 de ani apa la gură când mă gândesc la acele timpuri…Am stat cu Brâncuşi şi Steriadi până la trei noaptea cu pelin”, a mai povestit Marcel Mihalovici.
