Lectorul universitar dr. Cătălin Şchiopu, din Târgu Jiu, este unul dintre cei mai apreciați taxidermiști din țară. Meșteșugul, care prin măiestrie poate fi ridicat la nivel de artă, este cunoscut în România sub denumirea de împăiere a animalelor.
Taxidermia este meşteşugul prelucrării vertebratelor în scopul prezentării publice – muzee de stiinţe naturale, muzee cinegetice – sau particulare, sub forma de trofee de vânătoare. Termenul „taxidermie“ provine din cuvintele greceşti „taxis” care înseamnă aranjare şi „derma” – piele.
Cătălin Şchiopu ne introduce în tainele acestui domeniu și ne lămurește că taxidermia poate fi aplicată la toate speciile de vertebrate, inclusiv la oameni. Taxidermia există din cele mai vechi timpuri.
În preistorie a fost folosită în arta vânătorii pentru a realiza imitaţii ale animalelor ce erau folosite pe post de momeli. În Egiptul Antic, tehnica a fost folosită în scop funerar. Astfel, în camera mortuară a faraonului se introduceau vieţuitoarele care îl inconjurase: pisici, şoimi, câini etc.
„În Grecia antică au fost făcute primele încercări de naturalizare a animalelor pe post de trofee de vânătoare, dând acestei activităţi şi denumirea de taxidermie. În perioada marilor colonizări, renaşte ideea de a conserva specimene, atât pentru colecţii cu unicate aduse din toate colţurile lumii, cât şi pentru accesul la cunoaştere destinat publicului interesat. Totodată, creşte interesul pentru natură, deschizând noi direcţii în setea de cultură a acelor vremuri, ne spune Cătălin Şchiopu.
Ce este taxidermia antropomorfică
Se disting două ramuri ale acestei discipline: rogue taxidermy şi taxidermia antropomorfică. „Rogue taxidermy, în traducere, taxidermie poznaşă, este o varietate neştiinţifică a taxidermiei care se ocupă cu crearea unor animale naturalizate care nu există în realitate, ci doar descrise în diferite timpuri şi epoci.
Taxidermia antropomorfică este o varietate neştiinţifică a taxidermiei în care animale naturalizate sunt îmbrăcate în haine umane sau sunt prezentate ca şi când ar fi angajate în activităţi specifice oamenilor. Acest «stil taxidermic» a fost foarte adesea folosit în Anglia şi alte părţii ale vestului european în perioadele victoriene, dar se pot întâlni şi astăzi. Varietatea taxidermiei antropomorfice a fost popularizată de Herman Ploucquet, taxidermist din Stuttgart, când acesta a expus public la Marea Expoziţie din 1851, ţinută la Londra, cunoscută şi sub numele de Crystal Palace“, ne explică taxidermistul târgujian.
Taxidermi, aplicată și corpurilor umane
Taxidermia a cunoscut o dezvoltare importantă, la începutul secolului al XX-lea, prin extinderea pluridisciplinară. Astfel, pictura şi sculptura au fost incluse în acest meşteşug deosebit. La începutul secolului XX, un număr redus de oameni au înţeles că taxidermia este arta cea mai complicată din toate câte s-au întâlnit.
„Astfel, taxidermiștii au recurs la toţi cei care aveau să le fie de folos pentru a realiza acele capodopere, oameni care în expediţiile lor au fost şi au văzut cum arată şi cum se comportă acele animale, pictori care să schiţeze în cel mai mic detaliu scene rupte din viaţa animalelor, sculptori care au adăugat pe modelele lor şi cele mai mici detalii musculare care să respecte proporţiile şi dimensiunile specimenelor în cauză, vene şi tendoane care până atunci au fost complet ignorate“, spune Cătălin Șchiopu.
Dezvoltarea tehnicii a permis ca taxidermia să fie folosită chiar și pe corpurile umane, o expoziție de asemenea gen fiind organizată la Muzeul „Grigore Antipa“. „Tehnica folosită în acest caz a fost «plastifierea», care este inovativă. S-a realizat în scop medical şi de cunoaştere pentru că prezintă toate elementele corpului uman“, precizează taxidermistul gorjean.
