Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cercetarea arheologică preventivă a șantierului șoselei de centură a municipiului Târgu-Jiu a avut loc vreme de șapte luni în 2014, ele fiind lucrări de diagnostic, cum le-au numit specialiștii. Descoperirile celor care au lucrat aici au îmbogățit substanțial harta arheologică a municipiului Târgu-Jiu. Arheologii au găsit în cele șase situri diverse fragmente de obiecte și amintim aici: cuțite curbe, piese din lut ars, ceramică, vase uzuale pentru gătit, aplice de bronz, ulcioare smălțuite, oale (fragmente) vase borcan etc. Lucrările de mare anvergură au vizat o suprafață de peste 30.000 mp, identificându-se peste 780 de complexe arheologice. 

img_1842 img_1844

Obiectivul principal al cercetării l-a constituit salvarea vestigiilor istorice din perimetrul afectat de viitoarele lucrări necesare realizării „Variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu”.

Materialele descoperite, parțial studiate și unele încă nerestaurate în totalitate, împreună cu cele mai importante elemente de habitat ale celor șase situri, au fost reunite într-o lucrare tip album plin de informații, editat în 2016, cu susținerea Muzeului Județean Gorj și a Consiliului Județean.

Albumul poartă numele „Locuri. Oameni. Lucruri. Arheologie preventivă pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu”.

img_1848 img_1844

Cercetarea arheologică a celor șase situri a constat în lucrări de mare anvergură, căci au fost supuși cercetării peste 30.000 mp, fiind identificate peste 780 de complexe arheologice.

„Cercetarea noastră s-a focusat pe prioritățile indicate de constructor, am demonstrat că cercetarea patrimoniului arheologic nu poate fi un factor de blocaj în calea progresului. Descoperirile noastre au pus în evidență locuirea zonei, cu intermitențe, din Bronzul timpuriu până în zorii epocii moderne, cu o extensie de circa patru milenii. Multe din descoperirile de aici sunt premiere pentru Oltenia”, spunea arheologul Vasile Marinoiu.

images untitled11

Remarcabilele vestigii de la Drăgoieni

Specialiștii care au participat la cercetarea arheologică spun în volumul mai sus amintit că cel mai important sit din punctul de vedere al descoperirilor a fost „Drăgoieni-Ferma 3”. Acest sit este situat în punctul Ferma 3 (adică zona stațiunii pomicole n.red.), în localitatea Drăgoieni.

„Fără a minimaliza importanța vreunuia dintre cele șase situri, dorim să subliniem remarcabilele vestigii de la Drăgoieni-Ferma 3. Aparenta continuitate de locuire de la începutul epocii Bronzului mijlociu până în Hallstattul mijlociu, unicat după câte știm, poate să contribuie la o mai bună înțelegere a fenomenelor culturale care se petrec în zonă. (…)

Numeroasele descoperiri arheologice oferă indicii pentru plasarea acestora pe parcursul a cinci etape de locuire, din care cea mai veche se plasează în Bronzul mijlociu. (…) O parte dintre vasele descoperite aici aparțin orizontului timpuriu al culturii Verbicioara-fragmente ceramice, piatră și lut ars.

Apoi avem etapa corespunzătoare grupului Govora sau a unei faze evoluate a culturii Verbicioara. (…) Un plus considerabil îl oferă numeroasele elemente de habitat investigate, cantitatea variată de materiale descoperite. … existența unor meșteri specializați în prelucrarea bronzului, a pietrei, osului, cornului. Drăgoieni-Ferma 3 este unul dintre primele locuri din Gorj unde se constată existența materialelor din faza timpurie a culturii Verbicioara”, spun autorii lucrării „Locuri. Oameni. Lucruri. Arheologie preventivă pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu” (2016).

descoperiri4 km-14-300-mlastina-si-calea-ferata-fara-sectiuni-740x360 untitled1

Ce au găsit arheologii la Romanești

Situl arheologic de la Romanești se află la sud-est de localitate, fiind amplasat în lunca inundabilă a văii Amaradiei. Cel mai vechi orizont de locuire identificat aici de arheologi aparține culturii Coțofeni. Aici a fost descoperit și un fragment dintr-o statuetă cu cap discoidal, lustruită, neornamentată, rulată cu câteva fragmente ceramice Coțofeni.  Au fost găsite aici: oale, cești, vase miniaturale, amfore, vase borcan, vase de mari dimensiuni.

„Cercetarea arheologică de la Romanești a scos la iveală vestigii istorice care datează pe parcursul a patru etape distincte. Cea mai veche poate fi atribuită culturii Coțofeni din Bronzul timpuriu. (…) Cea mai importantă componentă a locuirii din acest sit aparține culturii getice. (…)”, spun arheologii care s-au ocupat de cercetarea de pe centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu.

img_1840 img_1841 img_1843

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.