În perioada 7–11 aprilie 2025, în cadrul Programului Național „Săptămâna verde”, Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din Târgu Jiu a fost gazda Caravanei Reciclării Creative, un proiect educațional dedicat protejării mediului și cultivării spiritului civic prin reciclare.
Evenimentul a reunit elevi, părinți, cadre didactice și parteneri locali, care au participat la activități interactive menite să dezvolte creativitatea, responsabilitatea și lucrul în echipă. Atelierele de reciclare creativă au transformat materiale considerate deșeuri în obiecte utile sau decorative, dovedind că imaginația poate schimba lumea în bine.
Proiectul, inițiat de Asociația PlaYouth în parteneriat cu OSCAR Downstream, se adresează elevilor și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, promovând reciclarea ca metodă educativă, sustenabilă și distractivă.
Desfășurarea caravanei la Târgu Jiu a fost posibilă cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ADIS” Gorj.




