În Târgu Jiu se mai află o masă din piatră care este atinsă de genialitatea marelui sculptor. Este vorba de prima încercare de realizare a Mesei Tăcerii. Brâncuși nu a fost mulțumit de dimensiunile tăbliilor și a renunțat la prima variantă. Cu toate acestea, lucrarea a căpătat statutul de monument de artă, purtând amprenta unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii. Masa Mică sau Masa Rebut, denumirile primite de-a lungul timpului, se află în curtea casei în care Barbu Gănescu, acolo unde a stat Brâncuşi pe perioada realizării ansamblului de la Târgu Jiu.
Sorin Lory Buliga, de la Centrul de Artă şi Cultură „Constantin Brâncuşi“, arată că prima masă apare chiar într-o fotografie: „Această primă masă nu apare însă în documentele primăriei din 1937, deşi este certă prezenţa ei până la data de 19 iunie 1938, dovada fiind fotografia acesteia pe care stă un grup de fete îmbrăcate în costume populare.
Totuşi, există o decizie a primăriei din anul 1938 care menţionează existenţa acestei mese: «pe aceeaşi alee, care este o continuare a străzii Grigore Săftoiu, s-au construit şi aşezat, în jurul portalului-monument, bănci de piatră, iar la capătul ei, pe digul Jiului, s-a fixat tot din piatră o mas㻓.
Incidentul care a dus la nașterea Mesei Mici
Actuala Masă a Tăcerii este rezultatul suprapunerii tăbliilor a două mese anterioare, una mai mică, realizată în anul 1937, şi alta de dimensiuni ceva mai mari, făcută pe comandă în anul 1938, din travertin de Banpotoc. Sorin Lory Buliga arată că Brâncuşi a fost nemulţumit de faptul că pe masă a fost făcută o inscripţie, fără voia lui:
„Schimbarea primei variante s-a produs datorită unui incident: la întoarcerea sa de la Paris (probabil înainte de 20 august) artistul «găseşte pe masa rotundă o inscripţie săpată şi umplută cu plumb, precum şi semnătura sa. Brâncuşi se supără şi solicită lucrătorii săi pentru înlăturarea stratului din masă cât era adâncită inscripţia, fapt după care nu-i mai place nici masa săpată de el însuşi», relatare verbală a dr. Micu Marcu.
Barbu Brezianu aminteşte uşor diferit acest episod: «Iniţial, în lipsa lui Brâncuşi şi trecând peste voinţa lui, edilii din Târgu Jiu au dispus să se sape pe faţa tăbliei Mesei Tăcerii un text apologetic în care figura şi numele lui. În 1938, ultima dată când a venit în ţară, nemulţumit, sculptorul a cerut să fie răşluită inscripţia (relatare dr. Micu Marcu, 11 noiembrie 1969), întâmplare menţionată şi de Şt. Sterescu (1966) şi de Dan Hăulică (1967)». Oricum ar fi fost, după acest eveniment Brâncuşi a intervenit pentru executarea unei alte mese de proporţii mai mari, probabil“.
Cum a fost realizată Masa Tăcerii
La solicitarea lui Brâncuși, reprezentanţii primăriei au făcut comandă de o altă masă, formată din două tăblii suprapuse, dintre care una cu un diametru de 2,15 metri iar cea de a doua de 1,75 m., ambele cu grosimea de câte 0,45 m. Brâncuşi ia, însă, o decizie surprinzătoare. Hotărăşte să ia tăbliile de la prima masă şi de la cea de-a doua. „Brâncuşi, regândind proporţiile lucrării sau dorind să obţină o masă de proporţii mai mari, a suprapus tăbliile celor două mese – din 1937 şi 1938 – şi a obţinut actuala Masă a Tăcerii. Astfel, această cea de-a treia variantă şi ultimă, este formată, în opinia lui I. Mocioi, din «tăblia mesei mari comandate la Deva: 2,15 m. diametru x 0,43 m. grosime şi din tăblia mesei originale devenită picior: 2,00 m. diametru x 0,45 m. grosime»“, mai notează Sorin Lory Buliga.
Masa Mică, formată din picioarele de la două mese
Cele două rebuturi, adică picioarele celor două mese, au fost duse în parcul Coloanei fără de Sfârşit şi au format o nouă masă, de dimensiuni mai mici.
„În ceea ce priveşte picioarele celor două mese, se ştie sigur că ele au fost aduse în Parcul Coloanei şi au fost puse la o anumită distanţă de Coloana Infinită, dar tot în continuarea axului ansamblului, spre limita estică a parcului (pe locul în care grădinarul şef Carol Arendt amenajase un rond de flori). Suprapunere celor două piese a creat o confuzie serioasă, deoarece după un timp (şi în condiţia în care puţine persoane ştiau de existenţa mai multor variante ale Mesei Tăcerii) s-a crezut că aceasta era o altă lucrare brâncuşiană, care a fost de altfel şi denumită „Masa festivă” sa „Masa ultimă”.
Chiar marele filosof român Constantin Noica , «folosind izvoare netemeinice, presupune că Masa ultimă ar constitui cel de-al cincilea element al ansamblului, şi se întreabă dacă ea nu este «deopotrivă una a umbrelor celor răposați și a umbrelor ce stau să vină»(Brezianu)“, mai menționează Sorin Lory Buliga.
