În comuna Bengești-Ciocadia din Gorj, de mai bine de două sute de ani, se practică obiceiul scoaterii din apa Gilortului a crucii pe care o aruncă preotul după oficierea slujbei de Bobotează. Anul acesta, doar doi tineri s-au aruncat în Gilort, dar, ca și anul trecut, Marian Ciungu a fost cel care a scos obiectul sfințit din apa aproape înghețată. A fost pentru cel de-al optulea an consecutiv când tânărul a reușit această performanță.
După oficierea Sfintei Liturghii în biserica din satul Bălcești, preoții locului, alături de credincioși, s-au îndreptat către malul Gilortului, acolo unde parohul Dumitru Niță a oficiat sfințirea apei de Bobotează. Zeci de credincioși au participat la slujba în aer liber și, mai apoi, i-au felicitat pe tinerii care s-au aruncat, conform tradiției locului, în apa Gilortului după sfânta Cruce.
Sătenii din Bălcești se strâng în număr destul de mare pe malul râului şi aşteaptă cu mult interes ca unul dintre băieţi să scoată crucea, căci tradiția mersului la Gilort de Bobotează este una dintre cele mai respectate de sătenii din satele comunei Bengești-Ciocadia. Și anul acesta, doar doi tineri din satul Bălceşti s-au aruncat în apa rece a Gilortului pentru a prinde crucea aruncată de preot.
Marian Ciungu, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a reușit pentru al optulea an consecutiv să scoată crucea și a fost răsplătit de preot cu 100 de lei.
„Este al zecelea an în care particip și de opt ori am prins crucea. Mă simt foarte bine, apa a fost rece, dar nu e o problemă pentru că nu m-am îmbolnăvit niciodată de când prind crucea. Cred că mi-a adus şi noroc, căci mă înțeleg bine cu toată lumea, am tot ce îmi trebuie.
Nu pățesc nimic după ce intru în apă, toată lumea știe asta. Mă duc acasă și fac un duș fierbinte, după care sunt ca nou. Dumnezeu mă ajută mereu, iar faptul că prind crucea în fiecare an mă ajută (…) Cred că dacă m-aș lăsa eu, adică să nu mai particip, ar participa și alți tineri! Așa, mulți se tem, știu că Dumnezeu mă ajută să scot Crucea. Mă bucur mult că s-a mai aruncat după Cruce și un alt băiat. Tradițiile trebuie menținute!”, a spus Marian Ciungu, 30 ani, din satul Bălcești.
Credincioșii fac buchete din busuioc pentru a avea un an plin de roade
Sătenii din Bălcești, care participă la slujba de sfințire a apei de Bobotează, își pregătesc din timp buchete de busuioc, la care leagă și o batistă plină de boabe de grâu, porumb și alte semințe. Bătrânii spun că așa anul va fi unul plin de roade:
„Buchetul de busuioc se face în jurul unei lumânări și legăm multe fire de busuioc, apoi legăm într-o batistă bani, usturoi, grâu, semințe de dovleac, porumb, mai prindem și o bucățică de viță de vie. Facem aceste buchete ca să avem un an plin de bogăție, să aibă pământul rod la ce plantăm în el. Tradiția asta este de când m-am pomenit eu și eu am 70 de ani. (…) Tradiția noastră mai spune că dacă ninge de Bobotează și pomii sunt încărcați de nea, anul va fi plin de roade. Și se pare că anul acesta va fi bun!”, a spus Maria Ciungu, o localnică din Bălcești.
Atât localnicii, cât și cei care vin să vadă acest obicei sunt foarte încântați că încă se mai păstrează tradițiile:
„Este printre puținele locuri din județul Gorj unde se practică acest obicei. Cel care prinde crucea va fi sănătos, așa spune tradiția și așa și este. Venim cu busuioc și sticle ca să luăm apă sfințită, ne învățăm copiii să creadă în Dumnezeu (…) La Mușetești am auzit că se botează animalele în ziua Bobotezei. Am auzit că sătenii merg cu ele la malul apei și preotul le stropește cu apa sfințită”, a spus Dorina, o altă localnică.
„E bine să consumăm această apă până pe data de 14 ianuarie, când are sfârșitul praznicului, iar în cursul anului se păstrează într-o sticlă curată, la loc de cinste în casa noastră și se consumă în zilele de post, dimineața, pe nemâncate, însoțită de rugăciune. Tradiția noastră la Bălcești este foarte veche. Cei mai bătrâni oameni ai satului spun că nu au o dată la care a început obiceiul, dar a fost ținut cu sfințenie”, a spus preotul Dumitru Niță, parohul de la Bălcești.