Orașul Rovinari se află printre locurile care dețin o veritabilă comoară din lemn. Este vorba despre o bisericuță monument istoric ce este situată în zona centrală a urbei. Lăcașul de cult are în componență și un cimitir unde este înmormântat inclusiv eroul Constantin Laurențiu Lixandru, ucis în Afganistan. Biserica aflată pe lista monumentelor istorice din patrimoniul național are o poveste inedită. Fondatorii acestui lăcaș din lemn de stejar sunt Roșianu Gheorghe și soția sa Maria, din Roșia. Fiind construită în anul 1840, biserica a mai fost renovată, de-a lungul timpului, de Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru al țării la acea vreme, și soția sa Arethia, în anul 1936.
Se crede că biserica a fost începută de anumite persoane și finalizată prin bunăvoința altora, potrivit Pisaniei din Sfântul Altar de la Sfânta Proscomidie din 1840. Se spune că înaintea acesteia a existat o altă biserică peste care boierul Gheorghe Roșianu a ridicat-o pe aceasta și unde s-a slujit până în anii 1916-1917, când din cauza degradărilor, slujbele nu s-au mai putut oficia. „Picăturile de ploaie își făcuseră loc prin multe părți. Paragina și uitarea se luaseră la întrecere, până când vrednicul gorjean și pioasa sa soție, renovatorii ei – Gheorghe și Arethia Tătărăscu, deschiseseră din nou ușa părăsită a acestei ctitorii, scăpând astfel obștea creștinească de un blestem. (…) În luna august 1962, biserica a fost vizitată, cercetată și fotografiată de Radu Crețeanu, iar în 1965 a fost văzută de domnul ministru Hossu, însoțit de domnul ing. Edgar Rusu, constructor al barajului Jiului, promotorii Termocentralei Rovinari”, se arată în Pisania din Sfântul Altar de la Sfânta Proscomidie.
În urmă cu mulți ani, înainte ca o impozantă catedrală să fie ridicată în orașul minier, localnicii din Rovinari participau în lăcașul de cult construit din lemn la slujbele de duminică sau în zile de sărbătoare, își botezau copiii și chiar aveau parte de sfânta taină a căsătoriei. Câteva nume vechi de vrednici slujitori ai acestui lăcaș sfânt sunt: Pr. Gheorghe C. Popescu, Pr. Gheorghe Rogojeanu, Pr. Gheorghe Dodescu și Pr. Ioan Ghe. Popescu.
1 Comment