Una dintre cele mai vechi biserici din România se află în apropierea orașului Hațeg, din județul Hunedoara, în localitatea Sântămăria-Orlea, fiind vorba despre Biserica reformată Sfânta Fecioară Maria. Biserica, ortodoxă la început, a fost construită de familia Candeștilor, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Din păcate, acest monument istoric nu este întreținut așa cum trebuie, cu toate că în interiorul său se află un valoros ansamblu de pictură murală.
Biserică atrage atenția prin zidurile sale înalte, fiind construită într-un stil romanic, dar și al ferestrelor ce au fost construite frumos. Aceasta are o forma unei nave dreptunghiulare, cu un turn înalt, unde din păcate astăzi au răsărit copaci, și a fost construită între anii 1270 – 1280.
Inițial a fost construită pentru a deservi o comunitate de coloniști catolici, iar din anul 1555 ea aparținut creștinilor credincioși, care au și pictat-o în stil bizantin, iar după patru ani de zile, mai exact în 1559, aici slujea un preot reformat.
Cu toate că această biserică este înscrisă pe lista monumentelor istorice din Hunedoara, acest lucru nu prea se vede, iar imaginea de mai jos cred că spune totul.
Mai jos puteți vedea mai multe poze cu Biserica reformată Sfânta Fecioară Maria.