Muzeul Național „Constantin Brâncuși” vă invită marți, 10 decembrie 2024, ora 18:00, la vernisajul expoziției Bienala Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși”, ediția a II-a.
În cadrul expoziției, vor fi prezentate peste 80 de creații ale unor artiști din România și alte 30 de țări: Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Eritreea, Etiopia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Haiti, India, Irlanda, Japonia, Liechtenstein, Malaesia, Marea Britanie, Mauritius, Mexic, Muntenegru, Noua Zeelandă, Polonia, Serbia, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia).
Toți artiștii expozanți la această ediție a Bienalei participă la eveniment în calitate de invitați, nefiind organizată secțiune de concurs.
Bienala Internațională de Arte Grafice ”Constantin Brâncuși” este prima și singura bienală internațională de grafică din regiunea Olteniei și are ca obiectiv principal să se dezvolte sistematic și să devină una din cele mai importante manifestări de acest gen.
Ediția din acest an va fi deschisă de către unul dintre cei mai apreciați critici de artă din România, Mihai Plămădeală – doctor în arte vizuale, iar președinte de onoare este marele artist – academicianul Mircia Dumitrecu.