Joi, 11 august, începând cu ora 18,00, va avea loc vernisajul expoziției «Bienala Internațională de Arte Grafice „Constantin Brâncuși”», la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. În cadrul expoziției, sunt prezentate creații plastice ale unor artiști din 40 de țări, iar în deschidere, vor susține un recital muzicieni de excepție ai Filarmonicii Oltenia, Rozalia Pataki (harpă) și Ionuț Voinea (violoncel).
„Este prima și singura bienală internațională de grafică din regiunea Olteniei și are ca obiectiv principal să se dezvolte sistematic și să devină una din cele mai importante manifestări din cadrul internațional. Publicul va putea să intre în contact cu creațiile artiștilor contemporani de pe cele cinci continente. Totodată, La finele evenimentului, pe data de 30 septembrie, va fi lansat catalogul expoziției însoțit de texte critice semnate de către domnul academician Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, prof. univ. dr. habil. dr.h.c. și președinte de Onoare al bienalei și de către domnul Mihai Plămăpdeală – doctor în arte vizuale și unul dintre cei mai importanți critici de artă din România.” a precizat Denisa Șuță, managerul muzeului.
În cadrul expoziției vor expune peste 60 de artiști plastici din 40 țări: Albania, Argentina, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, Chile, China, Croația, Danemarca, Egipt, Elveția, Etiopia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Japonia, Mali, Marea Britanie, Mexic, Muntenegru, Peru, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Suedia, Taiwan, Turcia, Ucraina și Ungaria.