Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, respectiv în colaborare cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Istorie și Geografie, invită publicul la Conferința cu tema „Pagini de istorie – 28 noiembrie 1918, ziua Unirii Bucovinei cu România”, organizată pentru a marca „ZIUA BUCOVINEI”.
Evenimentul urmează a avea loc luni, 28 noiembrie, începând cu ora 15.30, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii județene.
Proiectul vizează aniversarea a 104 ani de la momentul Unirii Bucovinei cu Țara Mamă, de la 28 noiembrie 1918, care a condus la înfăptuireea la 1 Decembrie 1918 a Marii Uniri și realizarea României Mari.