Dansul este o artă sublimă, o hrană pentru suflet. În cadrul emisiunii de astăzi, profesorul Liliana Tăbuș ne dezvăluie ce presupune baletul, acest dans regal care te cucerește.
„Îi invit pe toți cei care au dansul în suflet să danseze, pur și simplu, în fiecare zi, pentru că eliberează stresul, tensiunile și trezește în noi ce este mai sublim. Aici, la Târgu Jiu, avem copii care au calități extraordinare și, din fericire, ne putem desfășura activitatea cu ajutorul domnului Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj. Am pentru acesta o recunoștință fără sfârșit întrucât dumnealui este cel care ne dă aripi și suntem susținuți”, a declarat Liliana Tăbuș.