Scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a devenit duminică, 19 februarie, un tărâm de vis unde a fost susținut spectacolul „Brâncuși-Zbor și dor”. Mircea Diaconu, prin discursul său, le-a ridicat multe întrebări celor prezenți, apoi soprana Felicia Filip a cântat cum doar ea poate să o facă! De asemenea, balerinii grațioși de la Teatrul de Balet din Sibiu i-au fermecat nu doar pe aceia care nu au fost de prea multe ori în viață spectatori ai unui asemenea act artistic. Nici dansatorii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” nu s-au lăsat mai prejos, astfel că cele mai bine de trei ore ale spectacolului „Brâncuși-Zbor și dor” au fost încântătoare!
Peste 200 de târgujieni au asistat vrăjiți la minunatul spectacol pregătit de Consiliul Județean Gorj și instituțiile partenere cu ocazia celebrării a 141 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu au evoluat, spre încântarea publicului spectator, soprana Felicia Filip, actorul Mircea Diaconu, Teatrul de balet din Sibiu și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. La eveniment a participat și Elise Stan, realizator emisiuni la TVR.
Organizatorii evenimentului au fost: Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, la Sala Teatrului ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.
În ropote de aplauze a urcat pe scenă Mircea Diaconu, iar prin ceea ce a avut de spus a ridicat nenumărate întrebări printre cei care l-au ascultat.
„Brâncuși s-a format ca om la Gorj! (…) Să ne bucurăm că l-am avut, că e al nostru. (…) Iată o statuie, iată un om. Ne uităm la statuia, la mitul Brâncuși, care este mondial! Pe mine mă impresionează și mă emoționează cum statuile au fost oameni! Cu tot ce înseamnă un om: cu bucurii, cu împliniri, iubiri, realizări. Partea de copilărie a lui Brâncuși ar trebui să existe într-un sanctuar aici, în România. Partea în care s-a format. Contează mult. (…)”, a spus actorul Mircea Diaconu, îndelung aplaudat pentru cuvintele rostite.
Vocea de aur a Feliciei Filip a ridicat sala în picioare
Unul dintre cele mai așteptate momente a fost recitalul sopranei Felicia Filip, venită pentru prima dată la Târgu Jiu. Aceasta a spus că nici nu putea alege o ocazie mai potrivită de a vizita orașul lui Brâncuși, decât ziua de 19 februarie! Felicia Filip a cântat piese precum: „Fata din vis”, „La fereastra ta” sau „Eșarfă în dar”, dar și melodii din repertoriul Mariei Tănase.
Prin melodiile interpretate, vocea de aur a sopranei Felicia Filip ne-a dus cu gândul la povestea de dragoste dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, idilă care a impresionat prin pasiunea și misterul ei!
„Felicia Filip este solistă a Operei Naționale din București și a performant pe toate scenele lumii, având o carieră extraordinară. Are un repertoriu vast, iar pentru performanțele sale artistice i-au fost oferite premii, titluri. (…) Mii de ore de studiu stau în spatele performanțelor sale artistice, a fost mereu exigentă cu sine, a fost atentă la detalii, conduce Opera Comică pentru copii din București-singura operă comică pentru copii din lume! Când vine în fața publicului amintește de efectele binefăcătoare ale muzicii de calitate! Este foarte greu să creionezi în câteva fraze o carieră impecabilă a unei artiste de talie internațională! Numele său este un brand și o garanție a calității”, a spus Elise Stan despre soprană.
Grație și talent
Un moment cu totul special a fost reprezentația Teatrului de balet din Sibiu. Aceștia și-au dovedit măiestria și au arătat că reputația dobândită de-a lungul anilor este binemeritată.
Prestația lor de la Târgu-Jiu a fost excepțională. De „Ziua Brâncuși”, pe scena Teatrului din Târgu-Jiu, au dansat primsolistul Teatrului din Kremlin Ballet-balerinul Kirill Ermolenko, cooptat anul trecut în echipa Teatrului de balet din Sibiu, dar și alți dansatori cu experiență. T
ârgujienii au putut urmări unele dintre cele mai frumoase fragmente din dansuri pe care balerinii sibieni își cuceresc de fiecare dată publicul. „Paquita solo”, „Reverie” sau „White Swan” au fost câteva dintre ele.
De asemenea, balerina Liliana Tăbuș, stablită la Târgu Jiu și profesor la Școala Populară de Artă, a oferit un moment artistic alături de dansatorii de la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”.
1 Comment