Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 16 martie 2022, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției „Spațiul”, a artistului plastic, Vladimir Păun-Vrapciu.
„Viziunea expoziției «Spațiul» începe în a patruzeci şi una zi de închidere totală în spațiul interior al locuinței mele din București, ca urmare a restricțiilor impuse de autorități din cauza pandemiei.
Acesta a fost momentul în care spiritul uman a început să dezvolte ideea de a găsi o soluție prin care ar putea proteja corpul uman de un pericol nevăzut. Un sentiment de panică, urmat de un sentiment de autoapărare şi autoprotecţie.
Formele create, prezentate în expoziția «Spațiul», s-au născut în mintea mea ca o viziune a unei forme organice ce va putea asigura protecția sufletului uman, pentru ca acesta să poată circula liber, în vederea redescoperirii spațiilor pierdute din univers, ce au rămas încă de descoperit.
Dintotdeauna spiritul uman a avut o dorința nestăvilită de cucerire a spațiului, indiferent de forma lui terestră sau spațială.
Spațiul terestru a fost o provocare continuă încă din cele mai vechi timpuri, acesta fiind cucerit prin războaie conduse de conducători neînfricați precum Alexandru cel Mare, Attila conducător al hunilor sau Iulius Cezar în Imperiul Roman.
Nevoia de cunoaștere şi descoperire a spațiului terestru a făcut ca spiritul uman să meargă mai departe şi să traverseze oceanele, așa cum a făcut Cristofor Columb descoperind un spațiu terestru extrem de important pentru omenire cum este continentul american”, a precizat Vladimir Păun-Vrapciu.
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 27 martie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.
Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.