Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima expoziţie retrospectivă de pictură, sculptură şi desen a artistului evreu de origine română Samy Briss, la Râmnicu Vâlcea, organizată de Muzeul Judetean ”Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea în parteneriat cu Consiliul Judetean Vâlcea, UAP România, UAP Vâlcea se va deschide, la Muzeul de Istorie, marti 14 mai 2024, ora 13³°La vernisaj vor lua cuvântul: Tulugea Aurel Claudiu, manager Muzeul Județean ”Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea; Dican Gheorghe, muzeograf Muzeul de Arta Rm Vâlcea; Adina Renţea, iniţiatoarea şi curatorul expoziţiei.

Personalitate remarcabilă a lumii artistice internaţionale,  Samy Briss s-a născut la Iaşi, pe 18 mai 1930. În perioada 1950 – 1954, urmează Institutul de Arte Plastice Bucureşti şi, concomitent, frecventează atelierul pictorului Camil Ressu. După absolvire, lucrările sale sunt incluse în expoziţii de pictură şi grafică; în același timp, realizează decoruri și costume de teatru, ca asistent la catedra de Scenografie a Institutului de Teatru București. În 1957, expune pentru prima dată la Trienala de Gravură din Elveția, unde reprezintă România.

În 1958, asemenea multor intelectuali români, Samy Briss devine una dintre victimele valului de „realism socialist”, arta oficială impusă de regimul comunist. Părăseşte România împreună cu familia, la sfârşitul anului 1959, după ce prima sa expoziție de pictură la București a fost interzisă. După o lungă călătorie prin Europa, ajunge la Haifa. Până în 1970, participă la mai multe expoziții de grup în Israel și în străinătate, însă prima colaborare cu adevărat importantă vine la începutul anului 1971: Galeria pariziană Romanet îl invită să expună la Paris şi îi propune un contract de exclusivitate pe 5 ani. Urmează primele sale expoziții în Franţa, în Statele Unite, apoi în întreaga lume.

În 2019, ca recunoaştere a artei şi a aprecierii la nivel internaţional de care se bucură opera sa, guvernul francez îi acordă titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

După 13 ani de la prima şi singura sa expoziţie în România,în 2023, Briss se întoarce acasă, pentru o retrospectivă care însumează peste 100 de lucrări de pictură, sculptură şi desen.

„Mémoires”, itinerată acum la Râmnicu Vâlcea, după întâlnirile cu publicul de la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul Unirii Iaşi, ARCUB Bucureşti, Bienala Albastră Braşov, Muzeul Carol I Brăila,  este cel mai amplu demers dedicat artei lui Samy Briss în România, expoziția cuprinzând, de asemenea, repere din viaţa personală a artistului: fotografii, invitaţii, documente, scrisori, extrase din presă, precum și afişul expoziţiei interzise în România în 1959 şi câteva dintre lucrările de pictură din acel demers expozițional.

„Există doi creatori în spatele fiecărei lucrări de artă: persoana care a făcut-o și persoana care o privește. Pictura este o invitație la descoperire și la surpriză, din care oricine poate vedea și lua orice are nevoie pentru a purta cu el în propria călătorie prin viață”, mărturisește Samy Briss despre crezul său artistic.

Expoziția poate fi vizitată  la Muzeul de Istorie în perioada  16 mai-15 iulie de marţi – duminică, între orele 10˚˚-18˚˚.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.