Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 22 iunie, începând cu ora 17:00, în sala Acvariu, la vernisajul expoziției RAM. memorie si sentiment, cu lucrări realizate de Florica Ionescu.

Florica Ionescu (n. 18 iunie 1950) este o artistă ale cărei picturi sunt deopotrivă diafane și puternice, invitând privitorul să înțeleagă frânturi din lumea noastră. Între ramele propriilor tablouri se oglindește și sufletul său plin de credință și optimism.

Firea umanistă a Floricăi Ionescu a determinat-o să aleagă cursurile Liceului de Artă din Ploiești, unde a studiat sub îndrumarea unor profesori renumiți, precum Sergiu Rugină, Dan Strâmbu, Cornelia Victor Dedu și mulți alții.

Într-una din practicile obligatorii din liceu artista a fost trimisă la Iași, iar de atunci a rămas îndrăgostită de acest oraș. Câțiva ani mai târziu, avea să intre la Facultatea de Arte Plastice de la Iași, pe care a terminat-o în 1972 și unde a avut deosebita ocazie să studieze chiar sub îndrumarea marelui maestru Dan Hatmanu.

Criticul de artă Roxana Păsculescu spunea: „Chiar și atunci când Florica Ionescu pedalează pictural spre o subliniere evidentă a geometriei – din dorința de a găsi corespondențe între volume, mișcare și spațiu – tipul de construcție propus este unul ondulat, dominat de liniile curbe. Culorile dialoghează pe armo­nii de complementaritate, rece-cald și/sau închis-deschis, oferind privitorului impresii puternice de atmosferă echilibrat-confortabilă”.

Expoziția va putea fi vizitată până pe 2 iulie 2023, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă. Vizitatorii se vor putea întâlni cu artista care le va schița portretele în câteva minute.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.