Orice lucru bun are și un sfârșit. Este și cazul proiectului – ”Artă și Meșteșug de Ziua Națională a României”, ediția a II-a, lansat de Primăria Comunei Polovragi, în parteneriat cu Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Asociația Interculturală Româno-Elenă Dacia din Atena și Asociația Românilor Carpatia din Salonic, și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Astfel, pe 01 și 02 decembrie 2023, la Salonic și Atena, peste 500 de români au petrecut cu bucurie împreună la marele eveniment „Artă si meșteșug de Ziua Națională a României”.
Muzica, jocul și voia bună, alături de meșteșugurile tradiționale, au reprezentat ingredientele acestor două întâlniri autentice românești, pe meleaguri elene, două spectacole de suflet, dedicate comunităților de români din Salonic și Atena.
Participanții și iubitorii muzicii populare românești ne-au demonstrat, încă o data, că obiceiurile, tradiția, limba și muzica populară sunt comoara noastră și trebuie păstrată cu sfințenie.
Maria Loga, Claudia Dascălu, Raluca Elena Ghișe, Amelia Carcalicea,Yasmine Polacek, Ștefan Popescu, Ion Drăgan, acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric ”Maria Lătărețu” a Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși Târgu Jiu, au încântat românii veniți la marea sărbătoare cu muzică populară românească, din toate zonele etnofolclorice ale României. Totodată, Ansamblul Folcloric ”Cheile Oltețului” al UAT Polovragi a prezentat suite de dansuri populare specifice tuturor regiunilor istorice românești, oferindu-le participanților o incursiune vibrantă în diversitatea și frumusețea dansurilor populare românești.
Comunitățile de români din Salonic și Atena au avut ocazia să participe la demonstrațiile meșterilor populari și să cunoască tehnicile folosite de aceștia. Covoare țesute la război, straie populare, brăciri, obiecte din lemn, icoane… Toate au fost realizate după practici învățate din străbuni de către meșterii populari: Liliana Arapu – țesut, Alina Coconu – iconărit și artă decorativă, Irina Ciuncanu – port popular, Marian Măgureanu – olărit și Ștefan Strâmtu-arta lemnului.