Prin intermediul acestui interviu o vom cunoaște pe Any Drăgoianu, gorjeanca care a câștigat peste 130 de premii literare până în prezent și care a scos peste 30 de volume de poezie și epigrame. Din cadrul acestui interviu cum și-a descoperit Any Drăgoianu pasiunea pentru poezie, câți bani a câștigat în urma premilor câștigate, dar și cât de greu îi este unei femei să-și facă loc în lumea cuvintelor. Totodată, vom afla de la Any Drăgoianu ce ar alege între talent și bogăție.
Reporter: Înainte să începem acest interviu, aș vrea să vă întreb dacă în România se mai citește poezie sau epigrame? Oamenii mai cumpără acest gen de literatură?
Any Drăgoianu: În România anului 2022, se citesc şi poezii şi epigrame, dar nu neapărat din cărţi. Cititul on-line a devenit un obicei al acestor vremuri. Sunt cenacluri în mediul virtual şi creatorii postează foarte mult. De cumpărat, nu prea se cumpără cărţile, dar de tipărit, se tipăresc foarte multe. Există mai mulţi ,,creatori de literatură’’ decât cititori. Mă tem că depăşesc şi numărul cetăţenilor din această patrie extrem de talentată.
„Nu ştiu ce aş putea să plâng mai întâi: sărăcia poporului meu, bolile care ne macină, scumpirile teribile, nenorocirea unor oameni care trec graniţa de frica războiului?”
Reporter: Și dacă da, ce tip de poezie mai prinde în ziua de astăzi, care se citește cel mai mult? Aici mă refer la versul clasic, versul liber, poezia de iubire, poezia patriotică sau poezia despre satul românesc, de exemplu!
Any Drăgoianu: Gusturile sunt împărţite, ca întotdeauna. Dacă vorbim strict de vânzări, piaţa e sufocată de titluri, însă vânzare cred că se face doar din literatura pentru copii. Segmentul acesta a avut mereu succes. Am scris şi eu literatură pentru copii, însă nu m-am ocupat de partea cu vânzarea. Cât priveşte poezia, dacă stăm să analizăm ce a prins la publicul larg, încă din cele mai vechi timpuri, normal, poezia clasică, însă poezia în vers alb are o profunzime aparte, pentru că poetul nu este constrâns de formă. O poezie, indiferent de temă, ajunge la sufletul cititorului, nu neapărat prin încărcătura metaforică, mai degrabă prin mesaj. În vemurile acestea, când abia am ieşit din pandemie şi ne înspăimântă un război, mie, ca poet, îmi vine doar să tac.
Reporter: Seamănă cu un manifest?
Any Drăgoianu: Da, cu singuranţă. Nu ştiu ce aş putea să plâng mai întâi: sărăcia poporului meu, bolile care ne macină, scumpirile teribile, nenorocirea unor oameni care trec graniţa de frica războiului? Ce cuvinte aş putea aduna într-un poem să pot cuprinde toată nenorocirea acestui început de an? Sunt, de felul meu, o poetă tristă. Acum parcă întâmplările au depăşit hotarul tristeţii mele. Nu credeam că se poate întâmpla. Şi, mai tac dintr-un motiv. Tac să nu hulesc.
Reporter: Aici intervine latura creştină?
Any Drăgoianu: Da. După cum ştim, Bunul Dumnezeu nu vrea moartea păcătoşilor, ci îndreptarea lor. Nu m-am putut abţine mereu, am mai scris când am simţit nevoia să mă descarc. Ce sabie aş purta şi acum prin cuvinte, dar mă opreşte Dumnezeu.
Reporter: Cum?
Any Drăgoianu: Tot citind rugăciuni sau cărţi ale unor oameni încercaţi.
Reporter: Ne puteţi da un exemplu de carte care vine cu astfel de învăţături, în afară de Biblie?
Any Drăgoianu: Biblia e cartea de căpătâi, însă vă spun ce citesc eu acum, ,,Dialoguri la hotarul de taină’’, o carte cu interviuri acordate de Părintele Valerian. Este vorba de actorul Dragoş Pâslaru care s-a călugărit şi trăieşte undeva în apropiere de mănăstirea Pătrunsa din judeţul Vâlcea, dar sunt mult mai multe cărţi.
„Românii sunt excepţionali de buni la a se «mânca» între ei.”
Reporter: Să revenim puţin la începuturi. Cum v-ați descoperit pasiunea pentru scris? Mai țineți minte primele versuri pe care le-ați pus pe hârtie și dacă da, când?
Any Drăgoianu: În anii ’80, poezia patriotică era la modă. La 12 ani mă mândream cu poeziile mele şi chiar am primit sprijin din partea doamnei profesoare de limba română, doamna Maria Godinel. Am rămas legată de dumneaei toată viaţa. Mi-a scris şi o prefaţă la un volum, apoi am pus bazele unui ,,Muzeu Sătesc’’, m-a sprijinit foarte mult cu cele două volume despre comuna Ţânţăreni.
Reporter: S-a întâmplat vreodată, de când ați început să scrieți, să vă zică cineva să vă lăsați de această „meserie”?
Any Drăgoianu: La început mai puţini oameni au zis asta, dar pe măsură ce am început să iau premii, parcă atacurile au venit din toate părţile. Românii sunt excepţionali de buni la a se ,,mânca’’ între ei.
Reporter: Știu că ați publicat prima carte în 2006 și a trebuit să alegeți din mai multe manuscrise unul pe care să-l publicați. Cât de grea a fost această alegere, ce titlu a avut primul volum și de ce s-a numit așa? Şi tot aici, aș vrea să vă întreb, ce ați simțit când ați ținut în mână primul volum de poezii?
Any Drăgoianu: ,,Prea sentimentală’’ este prima mea cărticică. Am grupat poeziile ca să fie în tonul dat de titlu. Nu mi-am permis din punct de vedere financiar să public un volum consistent, însă emoţia provocată de lansarea cărţii şi împlinirea acestui vis, nu cred că o voi mai trăi vreodată. După aceea, a devenit un fapt obişnuit… să public.
„În toate realizările mele îl văd pe Dumnezeu. Dacă El nu îmi dădea talent, degeaba mă străduiam eu.”
Reporter: Pe lângă poezie, scrieți și epigrame, proză. Ce este mai greu de scris poezia sau epigrama? Și dacă v-am pus să faceți această comparație aș vrea să ne ziceți de care sunteți mai atașată?
Any Drăgoianu: Eu am început cu poezia şi ea reprezintă pentru mine esenţa scrierilor. În ceea ce priveşte epigrama, în 2008 m-am înscris la Cenaclul Epigramiştilor Olteni şi de atunci am început să iau în serios totul, chiar dacă la epigramă foarte mulţi ar zice că nu este nevoie de seriozitate. Fiind vorba de formă, pe lângă fondul consistent şi poanta cât mai spumoasă, trebuie muncă multă. Cât priveşte proza, am scris povestiri( triste sau comice), nuvele, încă nu am avut răbdare să scriu un roman.
Reporter: Dumneavoastră ați scris și înainte de 1989, ați prins regimul respectiv. Nu vă era frică să vă treceți sentimentele pe hârtie în aceea perioadă sau atunci când făceați acest lucru încercați, pe cât posibil, să nu deranjați sistemul?
Any Drăgoianu: Eram prea mică să scriu împotriva sistemului. La Revoluţie aveam 14 ani şi jumătate. Părinţii, pe vremea aceea, ne învăţau exact ce avem voie să vorbim sau să scriem, ca să nu dăm de necazuri. Nu prea ştiam despre ce se întâmplase cu intelectualii români prin închisorile comuniste. Mai târziu, când au apărut jurnalele celor încarceraţi pentru o poezie, mi-am dat seama cât de nedrept a fost atunci regimul. Analizând trecutul şi prezentul, aflăm că în trecut nu exista libertatea cuvântului, iar azi, poţi să strigi în gura mare nedreptăţile, nu te opreşte nimeni, de fapt, nu eşti luat în seamă.
Reporter: Până în prezent ați câștigat peste 130 de premii, în urma participării la concursurile literare și ați publicat peste 30 de cărți. Cât de mult ați muncit pentru a obține aceste rezultate, la care unii nici nu visează? În toate aceste realizări este multă muncă sau mult talent?
Any Drăgoianu: În toate realizările mele îl văd pe Dumnezeu. Dacă El nu îmi dădea talent, degeaba mă străduiam eu.
Reporter: Pentru care dintre premiile obținute până în prezent ați muncit cel mai mult și care este premiul cel mai apropiat de sufletul dumneavoastră?
Any Drăgoianu: Pentru fiecare premiu am muncit mult şi fiecare premiu a însemnat ceva în momentul în care l-am primit. Am fost motivată de mai mulţi factori să reuşesc. În primul rând, că locuiesc la ţară şi nu am acces la toate manifestările culturale cum au poeţii de la oraş. În al doilea rând, nu am avut, şi nu am, un loc de muncă, iar în al treilea rând, dacă descoperi că Dumnezeu te-a înzestrat cu ceva, iar tu nu îţi baţi capul să munceşti şi să faci progrese, înseamnă ce eşti leneş sau îi arăţi Lui că nu te interesează, a risipit bunătate de sămânţă şi nu culege nimeni roade. Pentru că, nu-i aşa, poetul rodeşte prin vers, iar cititorul se hrăneşte citind.
Reporter: Cât de greu este să mai scoți o carte în ziua de astăzi și cum reușiți, din punct de vedere financiar, să faceți asta?
Any Drăgoianu: Ideea e că nu prea mai public. Împreună cu Gabi Roşianu am finalizat o antologie dedicată Ecaterinei Teodoroiu şi încă nu am reuşit să convingem pe nimeni să ne sprijine. Cartea are creaţii pline de sensibilitate şi e mare păcat să rămână doar un proiect în format on-line.
Reporter: Că tot vorbim despre partea financiară. Cât ați câștigat din poezie și epigrame până în prezent?
Any Drăgoianu: La unele concursuri câştigi o diplomă, rar un trofeu, iar la altele, premiile nu reprezintă nici 50% din costul benzinei ca să ajungi la festivalul respectiv.
„Pentru echilibru, avem şi o parte malefică. Fie-ne iertat păcatul acesta!”
Reporter: Acum, că ne-am lămurit cu partea financiară, aș vrea să ne ziceți cât de greu îi este unei femei să se impună în această lume a cuvintelor și cum este privită într-un cenaclu literar, mai ales când are foarte multe premii și cărți în spate?
Any Drăgoianu: Cred că sunt mai multe femei în lumea literară de azi decât bărbaţi. Mă gândesc că lor le e greu. Nu îmi fac eu probleme de reacţiile unora sau altora, m-am obişnuit. Lumea nu s-a schimbat foarte mult, răutăţi au fost mereu.
Reporter: Ce sfat i-ați da unei femei care ar vrea să intre în această lume a cuvintelor și cum ar trebui să se impună în fața bărbaților?
Any Drăgoianu: Le-am încurajat pe femei sfătuindu-le să scrie bine şi să fie aranjate frumos când merg la manifestările culturale. Bărbaţii tot nu s-au obişnuit cu ideea că ştim să luptăm şi să învingem, iar dacă arătăm şi bine… ura lor creşte…(râde). Pentru echilibru, avem şi o parte malefică. Fie-ne iertat păcatul acesta!
Reporter: Mi-ați spus cu ceva timp în urmă că „omul de la țară, nu vrea să se expună”. Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră satul românesc și de ce credeți că omului din mediul rural, în general, nu-i place să se expună?
Any Drăgoianu: Poetul de la ţară nu se expune la televizor, dar în scris o face. Acum şi pe reţelele de socializare… La ţară mai există acea ruşine de a ieşi în evidenţă, dar eu am depăşit-o… E greu de trăit în mediul rural şi ţinem la a rămâne aici din respect pentru părinţii şi bunicii noştri, altfel am fugi cu toţii, nu la oraş, ci din ţară.
„În acest moment îmi doresc Pace. Atât.”
Reporter: Ne apropiem de finalul interviului și aș vrea să vă întreb, care este muza dumneavoastră atunci când vă așezați în fața unei hârtii albe? Cum vă găsiți inspirația, în ce?
Any Drăgoianu: Dumnezeu ştie. În ultimii ani nu am avut nevoie de muze, că am scris pentru concursuri şi dacă se dau teme, e vorba de multă muncă. Există o diferenţă între poezia scrisă din plăcere şi cea scrisă la temă. Una e să fii relaxat şi să scrii mânat de sentimente şi alta e să fii îngrădit de ceva.
Reporter: Și dacă tot vorbim despre muză și inspirație. Cum este poezia pe timp de pace, dar poezia pe timp de război, ținând cont de situația în care ne aflăm acum?
Any Drăgoianu: Indiferent de forma de exprimare, Arta nu a stat în loc nici în timpul marilor războaie care au cuprins lumea. Că este mai greu din punct de vedere financiar sau al întâlnirilor fizice, da, ăsta chiar e un adevăr. Un război vine la pachet cu foarte multe nedreptăţi şi orori. Nu ştiu dacă în acest prezent absurd, în Ucraina se gândeşte cineva să îşi lanseze o carte sau să organizeze o expoziţie de pictură, un concert de muzică, un spectacol de balet… Oamenii de acolo se gândesc dacă mai apucă ziua de mâine. Vor scrie şi vor picta şi vor cânta şi vor dansa după ce se va încheia, dar vor face toate astea cu o durere de neimaginat. Vom scrie şi noi, chiar dacă nu am trăit groaza lor şi să dea Bunul Dumnezeu să nu o trăim. Mă rog ca mizeriile politice şi lăcomia din minţile bolnave ale acestei omeniri să ia sfârşit. Să fie linişte. O linişte care să ne îndemne la frumos.
Reporter: Acum, că am ajuns la finalul interviului, aș vrea să vă întreb dacă ar fi să alegeți între bogăție și talent, dumneavoastră ce ați alege?
Any Drăgoianu: Am spus şi în emisiunea dumneavoastră la Accent Tv, nu mă văd trăind în afara scrisului. Nici nu ştiu să trăiesc decât alergând de la treburile gosopdăreşti, la o coală de hârtie să îmi notez ideile ca să nu le uit. În acest moment îmi doresc Pace. Atât. Nu aurul lumii ne e de folos, ci libertatea de a zâmbi şi a privi cerul în linişte, asta e cea mai mare avere după care eu tânjesc. Şi cred că toţi ne-o dorim.
